Slobodan Praljak a murit după ce s-a otrăvit în instanţa Tribunalului Penal Internaţional | VIDEO

otrava

Slobodan Praljak, un fost lider al croaţilor-bosniaci, a decedat după ce a luat otravă în timpul citirii sentinţei în sala Tribunalului Penal Internaţional, afirmă surse citate de Postul public de televiziune din Croaţia. Slobodan Praljak a decedat după ce s-a otrăvit în instanţa Tribunalului Penal Internaţional

Slobodan Praljak, fost comandant al forţelor militare croato-bosniace în războiul din perioada 1992-1995, a băut otravă dintr-o sticluţă şi a strigat “Nu sunt criminal de război” în momentul în care Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie a confirmat în apel sentinţa de 20 de ani de închisoare stabilită în instanţa inferioară.

Potrivit unor surse citate de Televiziunea publică din Croaţia, Slobodan Praljak, în vârstă de 72 de ani, a decedat la spital.

Poliţia olandeză nu a vrut să facă niciun comentariu pe această temă, informează agenţia Associated Press.

 Nu este clar cum a reuşit condamnatul aflat în detenţie să obţină otrava şi să intre cu ea în sala procesului de la TPI.

Tribunalul Penal Internaţional a decis ca sala în care a avut loc incidentul să fie izolată, fiind considerată “scena unei fapte penale”.

Preşedintele Croaţiei, Kolinda Grabar Kitarovic, şi-a scurtat vizita oficială în Islanda din cauza incidentului. De asemenea, Guvernul de la Zagreb s-a reunit în şedinţă de urgenţă.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici