Șefa DNA, spionată de foști agenți Mossad

kovesi1

Patru cetățeni israelieni sunt anchetați de DIICOT pentru spionarea comunicațiilor și tentative de compromitere a Laurei Codruța Kovesi, procurorul-șef al DNA.

Doi dintre suspecți, Dan Zorella și Avi Yanus, foști ofițeri de informații, sunt co-fondatori și directori executivi ai firmei israeliene de investigații private Black Cube, companie în care a activat Meir Dagan – fost director Mossad (spionajul israelian) în perioada 2002-2011.

Potrivit procurorilor, aceștia împreună cu mai mulți angajați ai companiei Black Cube, printre care Ron Weiner și David Geclowicz, “au constituit un grup organizat în vederea comiterii mai multor infracțiuni de hărțuire și infracțiuni informatice constând în efectuarea de multiple apeluri cu caracter amenințător (…) precum și atacuri de tip phishing (înșelătorii electronice – n.n.) în vederea sustragerii credențialelor de acces și ulterior compromiterii conturilor de poștă electronică, activițăți urmate de violarea secretului corespondenței, copierea și transferul fără drept al conținututului acestuia”.

DNA spionata de firma unui director Mossad p1 normal

DNA spionata de firma unui director Mossad p2 normal

Ultimii doi, Ron Weiner și David Geclowicz, au fost arestați deja în România. Weiner este cel care răspundea efectiv de partea informatică a operațiunii, susțin procurorii, în timp ce Geclowicz contacta persoane din anturajul și familia persoanei publice vizate – ambii fiind coordonați din centrala firmei pentru care lucrau. În acest caz, ținta era șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.

Werner și Geclowicz și-au derulat acțiunile din teren pe parcursul lunii martie și în acest timp au spart trei dintre conturile de email ale apropiaților lui Kovesi.

Contactat de RISE Project, procurorul șef al DIICOT, Daniel Horotniceanu, a declarat că cercetările sunt în faza preliminară acum: ”La momentul acesta e clasificată toată verificarea. Este doar investigație, nu o cercetare penală ca atare. E destul de dificil să vă dau date din această cauză”. Șeful DIICOT a adăugat că anchetatorii din subordinea sa nu știu încă cine e beneficiarul activităților de spionaj, adică cine a angajat firma israeliană Black Cube.

Meir Dagan a condus spionajul israelian în perioada 2002-2011 / Foto: AFP, Mediafax Foto, AHMAD GHARABLI

Meir Dagan a condus spionajul israelian în perioada 2002-2011 / Foto: AFP, Mediafax Foto, AHMAD GHARABLI

Având sucursale în Londra și Paris, Black Cube a fost fondată în 2010 în Tel Aviv de către cei doi foști ofițeri de informații israelieni, Dan Zorella și Avi Yanus. Compania oferă servicii juridice și de intelligence. Și-a câștigat renumele reprezentând în instanță afaceriști acuzați de infracțiuni economice, iar The Wall Street Journal nota în 2015 că angajații firmei au fost implicați în operațiuni private de contraspionaj cibernetic, infiltrându-se în rețele de hackeri.

  Incredibil: cel mai mare mafiot italian, prins după căutări de 20 de ani

Meir Dagan, fostul șef al Mossad între anii 2002 și 2011, a fost președintele de onoare al firmei până acum două săptămâni, când a murit (17 martie 2016). În afacere, activează mai mulți foști ofițeri de spionaj și contraspionaj din Israel.

 

Sursa: www.riseproject.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici