Schimbări radicale în construcţii: Ghişeu unic pentru autorizaţii şi informaţii trimise online

Constructii economie

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice are la dispoziţie 2,5 mil. euro pentru a elabora un cod al construcţiilor care prevede, printre altele, înfiinţarea unui ghişeu unic capabil să elibereze toate avizele necesare unei construcţii şi posibilitatea schimbului electronic de informaţii între instituţiile care avizează aceste lucrări. Proiectul trebuie implementat până în 2020.

Decizia vine în contextul în care, doar la nivelul Bucureştiului, care generează cele mai multe şantiere din ţară, una din şapte autorizaţii de construite eliberate anual are termenul legal depăşit. Chiar dacă se respectă legea, durata de obţinere a documentului plasează România pe ultimele locuri din Europa.

 Proiectul de Cod al amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor elaborat de Ministerul Dezvoltării este cofinanţat din Fondul Social European  cu o sumă de circa 2,14 mil. euro, iar statul contribuie cu circa 408.000 euro. Implementarea proiectului a început în 9 mai anul acesta şi se va întinde pe 30 de luni, până în noiembrie 2020.

Obiectivul principal al proiectul este schimbarea şi armonizarea legislaţiei din domeniul construcţiilor şi urbanismului.

Astfel, după 2020, românii ar trebui să beneficize de un ghişeu unicunde pot obţine certificatele de urbanism, avizele şi acordurile necesare şi autorizaţiile de construire. Ministerul Dezvoltării vrea să implementeze şi un sistem care să facă posibil schimbul electronic de informaţii între entităţile avizatoare ale documentaţiilor de urbanism, operatorii care gestionează reţelelor edilitare şi primării. Pentru a reduce birocraţia, costurile şi riscul de corupţie, Codul construcţiilor are în vedere implementarea unui protocol de cooperare între primării.

Proiectul ministerului mai prevede şi un sistem îmbunătăţit de colectare a taxelor şi a cotelor datorate de investitori în procesul de autorizare. Astăzi, valoarea de investiţie declarată în autorizaţia de construire nu reflectă valoarea reală de construire. Este valoarea declarată pentru calcularea taxei de autorizare, care se regularizează după recepţia finală.

  Nava Daimond Princess este singurul loc din lume unde Covid19 a fost testat în mediu controlat. Vezi rezultatele !

Mai mult, ministerul îşi propune să publice pe internet registre de experţi atestaţi din domeniul urbanismului şi construcţiilor. Asta în contextul în care legislaţia actuală obligă ca la construcţia unei case cu etaj să fie implicaţi patru muncitori şi 13 specialişti, avertizează profesioniştii din domeniu. Mai grav este că aceşti specialişti nu există în foarte multe judeţe ale ţării, ceea ce forţează încălcarea legii şi, în unele cazuri, se lasă cu morţi. Citiţi aici mai multe despre acest subiect într-o analiză realizată de revista Capital în cadrul campaniei România Blocată.

Proiectul mai implică şi elaborarea unui ghid privind reabilitarea cartierelor inclusiv reabilitarea clădirilor afectate de riscul seismic.

În România se solicită cele mai multe avize preliminare autorizaţiei de construire din Uniunea Europeană, cu excepţia Cehiei. Dosarul ce trebuie depus la primărie de către un investitor care vrea să construiască un simplu spaţiu de depozitare cuprinde, în medie, 26 de acte, dublu faţă de media UE, potrivit unui raport publicat anual de Banca Mondială, ce măsoară uşurinţa cu care se obţin autorizaţiile la nivel global. Acelaşi investitor trebuie să aştepte după autorizaţie, în medie, 256 de zile, mai mult decât în orice alt stat membru UE, cu excepţia Slovaciei şi Cipriului. Mai mult, costurile asociate obţinerii acestui document în România sunt printre cele mai mari din Europa, echivalând cu circa 3,4% din valoarea investiţiei, comparativ cu 2%, cât este media UE, conform calculelor Băncii Mondiale scrie capital.ro

Categorie: mandri.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici