„Scara Rulantă”, oprită cu sprijinul Poliției Române

cercesori mascati politie2

Șapte membri ai grupării infracţionale „Scara Rulantă”, care ar fi furat peste 1.000.000 de euro din buzunarele germanilor aflați la cumpărături în supermarket-uri, au fost prinși, în diferite țări, cu ajutorul Poliției Române, în cadrul unei operaţiuni de tip E.N.F.A.S.T..

 

La data de 18 septembrie 2015, au fost demarate investigaţiile într-un caz complex, denumit „Scara Rulantă”, privind o grupare infracţională formată din șapte persoane, iniţiată în Iaşi, pentru a comite furturi din buzunare în incinta supermarket-urilor din Germania.

 

Banii câştigaţi din activitatea infracţională erau transferaţi în România, prin servicii de transfer online, imediat după săvârşirea faptelor, prejudiciul ridicându-se la peste 1.000.000 de euro.

 

Prin cooperarea Poliţiei Române – Direcţia de Investigaţii Criminale, cu autorităţi judiciare din Europa, prin intermediul EUROPOL, s-a reuşit prinderea tuturor celor şapte bănuiţi în cauză.

 

Astfel, la nivel european, a fost declanșată o acțiune E.N.F.A.S.T., cu scopul de a  localiza și aresta persoanele respective, acțiune la care au participat echipele FAST (serviciile de urmăriri) din Germania, România, Italia, Franța, Spania, Austria și Portugalia.

 

La data de 26 octombrie 2015, au fost emise, de către autorităţile judiciare germane, mandate europene de arestare împotriva celor şapte membri ai grupării.

 

În urma cooperării directe între echipele FAST implicate, la data de 1 decembrie 2015, a fost făcută prima arestare. Primul dintre bănuiţi a fost prins, în urma unei acţiuni, în Madrid, Spania.

 

Au urmat apoi și ceilalți membri ai grupului. În urma unei operaţiuni desfăşurate de Poliţia Română, în colaborare cu autorităţile din Spania, un altul a fost prins, la două zile, tot în Madrid.

  Şase urmăriţi general au fost depistaţi la frontieră

 

La data de 4 decembrie 2015, alţi doi au fost arestaţi în Iaşi.

Al cincilea bănuit a fost arestat în Kiefersfelden – Germania, la data de 3 februarie 2016, în urma unui control la frontieră.

Celelalte două persoane bănuite în cauză, un bărbat şi o femeie, au fost prinse de poliţiştii români, în Iaşi, la data de 29 aprilie 2016.

Operațiunea „Scara Rulantă” este un succes, prin cooperarea dintre Poliţia Română şi autorităţile poliţieneşti din ţările europene, reuşindu-se, într-un interval de timp scurt,  arestarea, în ţări diferite, a tuturor celor șapte membri ai grupării, bănuiţi de furturi din buzunare din străinătate.

FOTO: arhivă

 

Categorie: mandri.ro
Tags: euro, politie, prinsi, romana, scara rulanta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici