Sase saptamani cu al Qaida – Adevarata viata a atacatorilor sinucigasi, intre cruzime si banal

war journalist

Regizorul norvegian Pavel Refsdal se afla intr-un sat din nordul provinciei siriene Alep, cand a auzit o explozie. Si-a luat camera de filmat si a sarit intr-un autobuz condus de un luptator din Frontul Nusra, ramura al Qaida in Siria.

Autobuzul a ajuns in Tawama, un oras in apropiere, unde Refsdal si militantii cu care se afla au verificat eventuale stricaciuni produse autobuzului, scrie Newsweek.

Un atac aerian al coalitiei condusa de SUA a lovit o baza din oras. Cel putin zece oameni au murit. Imaginile surprinse de norvegian arata cum luptatorii din Frontul Nusra scormonesc prin moloz, pentru a-si salva “fratii”. Un civil proaspat ras vorbeste furios in camera, spunand ca atacul aerian a vizat casele civile si a ucis oameni nevinovati.

Un luptator Nusra il intrerupe. “Incetisor. Exista atat o baza militara, cat si civili aici. Spune adevarul. Spune-le ce s-a intamplat”, striga el, inainte de a adauga ca tinta atacului a fost, la urma urmei, o baza Nusra.

Un documentar necenzurat

Spre surprinderea lui, Refsdal si-a dat seama ca teroristii vor lasa un jurnalist independent sa filmeze liber, fara a-l cenzura si fara a transforma totul intr-un film de propaganda.

Rezultatul este un documentar care va avea premiera la Oslo, in luna martie. “Dugma” (Butonul) prezinta viata atacatorilor sinucigasi. Refsdal spune ca grupul nu a cenzurat imaginile, ci doar i-a cerut sa nu filmeze anumiti luptatori ori exterioare ale caselor conspirative.

Filmul este finantat de Ministerul Culturii din Norvegia. Regizorul a cautat sprijin si in alte locuri, dar nimeni nu voia sa finanteze un jurnalist independent care pleaca in Siria, in prezent unul dintre cele mai periculoase locuri din lume. Ulterior, insa, inclusiv institutii din Germania si Marea Britanie l-au ajutat financiar pe norvegian.

Documentarul, realizat pe parcursul a doua calatorii in Siria, in decembrie 2014 si mai-iunie 2015, prezinta povestea a doi atacatori sinucigasi din gruparea terorista ce lupta in Siria cu regimul dictatorial al presedintele Bashar al-Assad. Este vorba despre Lucas Kinney, un britanic de 26 de ani convertit la islam, care se prezinta acum cu numele Abu Basir al-Britani, si Abu Qaswara al-Maki, un arab in varsta de 32 de ani.

Sase saptamani in bastionul teroristilor

Refsdal a petrecut sase saptamani cu luptatorii Nusra. Cei doi barbati vorbesc despre credinta lor, grijile lor si dorintele lor. Aflam, de exemplu, ca al-Maki iubeste muzica si puiul prajit, iar al-Britani, recent casatorit, are acum dubii legate de misiunea sa sinucigasa. El si sotia lui asteapta primul copil, iar el nu prea vrea sa-si lase familia in urma. Par ca ar avea vieti normale, cu griji normale. Asta daca n-ar fi teroristi.

  Până marți 30 iunie este termenul de plată cu bonificație a taxelor și impozitelor locale

Regizorul spune ca s-a simtit in siguranta, ca teroristii au incercat sa-l protejeze inclusiv cand jihadistii de la Statul Islamic au fost in oras. Chiar si asa, el trebuie sa aiba in vedere implicatiile juridice pe care le are periplul sau in Siria, a atras atentia Martin Bernsen, consilier principal al serviciului de securitate norvegian. Mai ales ca Nusra este filiala al Qaida, principalul vinovat pentru atacurile din 11 septembrie, dar si pentru o multime de atrocitati comise de-a lungul timpului.

Implicatii juridice

La intoarcerea acasa, regizorul nu a fost interogat. Oficialii spun ca nu exista suspiciuni ca el sa fi fost radicalizat in Siria. Insa e clar ca, in timpul petrecut cu luptatorii Nusra, a aflat cum functioneaza si cum actioneaza organizatia terorista.

Intr-o scena in documentar, de exemplu, al-Maki ii arata lui Refsdal un camion blindat. Un buton (dugma) este situat langa scaunul soferului si conectat la un dispozitiv exploziv in portbagaj – intr-o misiune de sinucidere, agresorul conduce spre o tinta si apasa butonul la impact.

Intr-o alta scena, pe care Refsdal o surprinde de departe, un luptator jihadist detoneaza vehiculul sau exploziv, strigand “Allahu Akbar” (Dumnezeu este mare). Filmul alterneaza intre aceste momente si scene din viata de zi cu zi, dezarmant de obisnuite.

De exemplu, dupa ce ii arata camionul blindat, al-Maki e infatisat cand comanda kabsa (un preparat arab) intr-un restaurant in care se afla cu alti luptatori. Apoi isi suna mama. Intr-o alta scena, al-Britani ingrijeste niste trandafiri intr-o baza Nustra. Un luptator chiar glumeste: “cel mai probabil cei de la ISIL iti vor ‘decapita’ florile”.

Sunt ei deja morti? S-au detonat cele doua personaje principale? Regizorul nu dezvaluie acest aspect, insa spune ca aceasta chestiune e lamurita in documentar. Totusi, da un detaliu: al-Britani, nu efectueaza o misiune sinucigasa pentru ca el face parte dintr-o “lista lunga de asteptare”. Norvegianul spune ca este fericit pentru ca face public acest detaliu pentru ca el crede ca mama al-Britani, Deborah Phipps, este “foarte ingrijorata”. Refsdal si producatorul sau, Ingvil Giske, incearca sa o gaseasca pe femeie si sa-i arate filmul despre fiul ei.

Sursa: www.ziare.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici