Salvatorul din Apuseni este șofer de tir la o firmă din Arad

apuseni

Argentin Todea, unul dintre moții din Apuseni care a ajutat la recuperarea victimelor tragediei aviatice din 2014, a renunțat la tot și a acceptat o slujbă care să-i scoată familia din neajunsuri.

Pe salvatorul Argentin Todea nu l-a mai salvat nimeni. Numele acestui moț a fost intens discutat la nivelul anului 2014, imediat după tragedia aviatică din munții Apuseni, în urma căreia pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion și-au pierdut viața.

El, împreună cu un alt consătean, au fost primii care au ajuns la locul accidentului unde a făcut tot ce s-a putut pentru răniți. Om simplu, al muntelui, el a primit apreciere publică pentru gestul eroic, dar și o mică recompensă financiară de la Gigi Becali. Neajunsurile nu au dispărut, iar Argentin Todea nu a putut nici măcar să-și ducă cei doi copii într-o vacanță. El a recunsocut, plin de mâhnire, că băieții lui nu au văzut niciodată litoralul românesc.
Argentin-Todea.jpg
Presat de greutățile financiare, moțul a luat o decizie care i-a surprins familia. Todea a decis să părăsească vârful Petreasa, acolo unde și-a ridicat căsuța la aproape 1.600 de metri altitudine.”Argentin a plecat din comuna Horea. S-a angajat ca șofer de tir pentru o firmă din Arad și umblă prin toată Europa. Ajunge acasă doar la sfârșit de săptămână, dar știe că așa familiei nu-i va lipsi nimic”, ne-a declarat un prieten de-al moțului.

Sursă: Libertatea

Categorie: arad
Tags: apuseni, importante, salvator, sofer, stiri arad, tir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici