Restricţii de trafic pentru automarfare pe teritoriul Ungariei

tir

Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, prin Punctul de Contact Comun Artand, despre faptul că în perioadele 13.04.2017, ora 23.00 (ora României) – 14.04.2017 ora 23.00 (ora României)  şi  15.04.2017, ora 23.00 (ora României) – 17.04.2017, ora 23.00 (ora României) pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 14.04.2017 este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare, iar în perioada 15.04.2017-17.04.2017 credincioşii catolici și ortodocși din toată lumea vor sărbători Învierea Domnului.

Precizăm faptul că în intervalele orare menţionate traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale. În această perioadă, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, pâna la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice”, spune agent şef adjunct de poliţie, Mihaela Leş.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea ține permanent legătura cu autoritățile de frontieră ungare în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricțiilor de circulație pentru automarfare de pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfășoare operativ (ex. redirecţionarea TIR-urilor spre toate punctele de frontiera de la graniţa comună).

Categorie: arad
Tags: automarfare, circulatie, importante, restrictii, stiri arad, ungaria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici