Respectați-ne dreptul la muncă! 2000 de persoane cu dizabilități vor rămâne fără loc de munca prin modificarea articolului 78 din legea 448/2006

persoane cu handicap

Circa 2000 de persoane cu dizabilități greu angajabile, din unități protejate (entități private în care minimum 30% dintre angajați sunt persoane cu dizabilități), își vor pierde locul de muncă. Aceasta se va datora Guvernului României, care intentionează modificarea articolului 78 al Legii 448/2006, în sensul renunțării la singura facilitate pe care o au unitățile protejate autorizate – achiziția de la ele, de produse și servicii de către firme și instituții publice în cuantumul taxei pe dizabilitate. Există un număr semnificativ de persoane cu dizabilități grave care nu pot fi angajate pe piața liberă a muncii. Pentru acestea, unitățile protejate sunt singura posibilitate de a avea un loc de muncă, un salariu și implicit de a fi incluse în societate.

Motivul declarat oficial e de a reglementa mai bine acest domeniu al angajării persoanelor cu dizabilități.

În fapt, e vorba de faptul că angajatorii care nu au 4% persoane cu dizabilități ar trebui să cotizeze la buget, în baza acestei legi, cca 250 de milioane de euro anual, 200 milioane de euro fiind utilizați însă pentru comenzi de produse și servicii de la unitățile protejate și doar 50 milioane de euro intrând în buget. Intenția executivului este chiar de dublare a obligației angajatorului, iar în condițiile în care facilitatea ar dispărea, atunci anual, la buget ar intra cca 500 milioane de euro. Pentru un buget gol, suma aceasta este foarte importantă, iar prețul l-ar plăti persoanele cu dizabilități care ar rămâne șomere.

Menționăm că în România, Legea 448/2006 se dorește un cadru de susținere a încadrării în muncă a persoanei cu dizabilități și prevede ca angajatorii cu peste 50 de angajați să aibă 4% dintre aceștia persoane cu dizabilități. Din păcate, majoritatea angajatorilor nu pot să îndeplinească această cerință și atunci au alternativa de a plăti o taxă lunară la buget, egală cu jumătate din salariul minim brut pentru fiecare loc de muncă pentru persoane cu dizabilități neocupat.

O altă opțiune, care este singura facilitate legală pentru unitățile protejate autorizate, este ca în locul plății taxei la buget, instituția să facă comenzi de produse și servicii de la o unitate protejată autorizată.

În felul acesta sunt susținute locurile de muncă și serviciile suport pentru persoanele cu dizabilități greu angajabile. Intenția de modificare a legii este dispariția acestei ultime opțiuni.

Menționăm faptul, că o parte din ONG-urile în cadrul cărora funcționează unități protejate autorizate, sunt și furnizori de servicii sociale având 72 de servicii licențiate și peste 3500 de persoane din grupuri vulnerabile pe care le sprijină zi de zi — copii, tineri, femei, persoane vârstnice și din alte grupuri vulnerabile. Un număr de 320 de persoane cu dizabilităti angajate în aceste unități protejate sunt printre cei greu angajabili, având dizabilități severe: autism, surzi, nevăzători, sindrom down, HIV/SIDA, unii provenind din case de copii.

  Un Euro = 4,6551

Fără o sursă de venit, aceste persoane vor rămâne fără loc de muncă, fără servicii sociale și vor fi excluse din societate.

Reprezentanții organizațiilor pentru persoane cu dizabilități au înaintat Guvernului un set de propuneri pentru salvarea locurilor de muncă ale persoanelor cu dizabilități greu angajabile. Printre acestea se numără creșterea procentulului de angajare pe UPA de la 30% la 50% și norma de muncă tot la 50% din timpul de lucru al tuturor angajaților, ONG-urile care fac intermediere să fie furnizori autorizați de servicii sociale și de ocupare și să aibă minim un serviciu social licențiat, numărul minim de angajați pe unitatea protejată să fie de trei persoane iar autorizația să fie valabilă trei ani, în prezent neavând termen de expirare.

ONG-urile persoanelor cu dizabilități semnatare ale acestui comunicat, oferă Guvernului variante pentru a mari angajabilitatea persoanelor cu dizabilități din categoria GREU ANGAJABILE, pentru care altfel statul nu are nici o soluție, și derularea de programe sociale pentru alte persoane cu dizabilități sau din grupuri vulnerabile în complementaritatea serviciilor sociale și de ocupare publice. Totodată, aceste propuneri asigură și eliminarea acelor unități protejate care folosesc în mod imoral prevederile legislative actuale.

Dacă ideea că sunt sacrificate persoanele cu dizabilități pentru acoperirea deficitului din bugetul este o simplă speculație, semnatarii comunicatului așteaptă ca Guvernul să-și însușească propunerile venite din partea corpului de specialiști în angajare protejată asistată, care lucrează în domeniu.

Detalii pot fi obținute la tel.0740513864, email: comunicare@fonss.ro


Mihaela Steliana Munteanu,
director de comunicare și advocacy FONSS

Demers sustinut de:

FONSS—Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale,
Federația Dizabnet — Rețeaua Prestatorilor de Servicii pentru Persoane cu Dizabilități,
RISE-Rețeaua română a întreprinderilor sociale de inserție prin activitatea economică, ONPHR—Federația Organizația Națională a Persoanelor cu Handicap din România,
Consiliul Național al Dizabilității din România,
Asociația Nevăzătorilor din România,
Asociația Națională a Surzilor din România,
Asociația Distroficilor Muscular din România,
Asociația de sprijin a copiilor handicapați fizic România, Filiala Argeș,
Asociația Romanian Women’s Lobby.

Categorie: arad
Tags: buget, dizabilitati, drept la munca, importante, persoane

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici