Remiza ce îi urcă pe „vameși” pe locul 5 în Liga a IV-a Arad a venit la Felnac

curtici

Având un parcurs asemănător în acest retur, VI-FE și Frontiera au pus în scenă un meci echilibrat chiar în Sâmbăta Mare. Chiar dacă nu a fost foarte spectaculoasă, partida a avut încărcătura ei și momente cheie ce aveau să decidă rezultatul final.

Prima parte a aparținut gazdelor, ce  au pasat și atacat mai mult și au găsit drumul spre gol chiar înainte de pauză. La o fază fixă, mingea a fost prelungită pe colțul lung unde a apărut Vidac și a făcut 1-0. Curticiul și-a schimbat în bine fața în partea secundă, dar a avut nevoie de o eroare a portarului Nichici (care a și fost eliminat la acea fază) pentru a reveni pe tabelă. A marcat Pavel de la punctul cu var în minutul 87, pentru ca la faza următoare, asistenta Sorina Betea să-i refuze bucuria golului lui Parlapan pe motiv de offside. „Chiar dacă nu am fost pe linie sunt aproape convins că nu avea cum să fie offside. În fine, m-a deranjat faptul că domnișoara arbitru s-a manifestat flegmatic la adresa noastră, mai că nu ne-a râs în față. Nu sunt de acord cu astfel de comportament, cred că șefii Comisiei ar trebui să lucreze și la acest aspect”, a spus Dinu Maghici, antrenorul „grănicerilor”.

Dan Cuedan e conștient că echipa sa a pierdut două puncte datorită erorii de pe finalul partidei. „Dacă nu era acea fază, nu mai egalau. Păcat, căci am ținut în frâu o echipă destul de bună timp de 85 de minute, dar, după cum se știe, greșelile le plătești în fotbal”, a precizat tehnicianul „alb-roșiilor”. „Trebuie să recunosc că nu am făcut cel mai bun joc al nostru și că am egalat cu puțin ajutor din partea lor. Apoi, chiar puteam câștiga partida, chiar dacă, poate, nu am fi meritat victoria după cu am jucat. Însă, altădată am evoluat bine și nu am scos nici măcar un punct, cred că nu supăram pe nimeni dacă soarta și-ar fi întors fața și spre noi. Oricum, punctul cu cucerit ne duce pe un loc 5 pe care ni-l doream demult și pe care sperăm să nu-l mai părăsim până la final”, a adăugat Maghici.

  Doi fotografi vor merge pe jos 900 de kilometri pentru a ajuta copiii din Arad

Formații:

Felnac: Nichici – Nichituț, Istin, Rotar, Sabău – Stan (90 R. Olariu), Gîdea (90 Mărușteri), Vidac, Maxim – Roșuț (87 Felnacichi), Băd (83 Linguraru).

Curtici: Potoreț – Gavriș, Crișan, Pleșca, Morariu (80 Nedea) – Prică, Hanc, Avrămuțiu, Gliguța (46 Parlapan) – Pavel, Piț (60 Roza)

Arbitri: Ionel Deac – Sebastian Tomuţa, Sorina Betea. Observatori AJF: Dan Ologeanu, Gabor Biro

Categorie: arad
Tags: felnac curtici liga a 4-a pavel vidac

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici