Regele Mihai, prizonierul unor structuri: Legătura lui Radu Duda, Ion Iliescu, Serviciile de Informații și Patriarhul Daniel în scandalul care a zguduit Casa Regală

ms regele mihai

Casa Regală este zguduită de un scandal fără precedent. Problemele au apărut după ce jurnaliștii Roxana Iordache și Marius Ghilezan au declarat că Relege Mihai ar fi prizonierul unor structuri.

Mai mult, Roxana Iordache, care a fost membru al Consiliului Regal, susține că Regele ar fi izolat şi că mesajele semnate de acesta şi transmise de Casa Regală nu i-ar aparţine, subliniind faptul că actul de excludere din Familia Regală a Principelui Nicolae nu ar fi semnat de acesta.

“Am o rugăminte, nu mai preluaţi mesaje semnate de Regele Mihai, sunt false. Regele e izolat, nici ordinul de retragere a titlului Prinţului Nicolae nu l-a semnat. (…)Mizeria de lucrătură contra nepotului regal, Nicolae Mihai, virtual Rege Mihai al II-lea, a fost atât de perversă. Adică voi vă imaginaţi că Regele Mihai îşi executa nepotul fără ca măcar să-l cheme şi să asculte ce are de spus?”, a mai notat aceasta. “, a notat pe Facebook jurnalista.

Avocatul Regelui Mihai reacţionează şi spune că Majestatea Sa este indignat de acuzaţiile care pun la îndoială capacităţile sale şi că are de gând să o dea în judecată pe ziaristă.

Au curs şi reacţiile din partea colegilor de breaslă ai Roxanei Iordache. Andrei Bădin, care timp de peste un deceniu a fost singurul jurnalist acreditat la Casa Regală, a precizat că scandalul la care s-a ajuns acum public își are originea în anii 1992-1994 și a culminat cu intrarea în Familia Regală a lui Radu Duda.

“Ce se vede acum public este rezultatul disensiunilor din Casa Regală începute cândva prin 1992 atunci când Principesa Margareta a intrat în dispută cu Corneliu Coposu, liderul PNȚCD, unul din marii susținători ai monarhiei. Principesa dorea o colaborare, coabitare, cu regimul Iliescu, Corneliu Coposu se opunea. De atunci au avut loc contacte discrete între Principesă și trimiși de la București, iar intrarea în Familia Regală a lui Radu Duda și mai apoi negocierile din Elveția cu regimul Iliescu au alungat mulți din monarhiștii vechi. Între timp Radu Duda și-a consolidat Puterea în Casa Regală și practic acum el e cel care o conduce, Regele nu mai are absolut nici o putere”, a susținut Bădin pentru flux24.ro.

Totodată, Bădin afirmă că Principesa Margareta a înregistrat în TVR mesajul video care urmează să fie prezentat la moartea Regelui Mihai.

Făcând o cronologie a evenimntelor din Casa Regală, jurnalistul amintește de nunta Principesei Margareta cu Radu Duda, din luna septembrie 1996.

Cu două zile înainte de marele eveniment, atmosfera nu era deloc veselă, spune Andrei Bădin, în calitate de invitat la nunta regală.

Petre Mihai Băcanu, directorul cotidianului România Liberă, pro monarhist, încercase să-l convingă pe Rege să nu aprobe căsătoria Margaretei cu Radu Duda, după ce descoperise că acesta avea un dosar „stufos”.

Nicoleta Franck, cea care i-a stat lângă Rege mai bine de 50 de ani, și soțul acesteia, corespondentul New York Times și Journal de Geneve, au fost prigoniți de autoritățile române după ce au participat la manifestația din 8 noiembrie de la Palatul Regal din București pentru susținerea Regelui Mihai. Yves a fost arestat și mai apoi expulzat din România, iar Nicoleta a fost reținută în țară până în noiembrie 1947.

Scăpați de regimul comunist, aceștia s-au retras la Geneva și au scris numeroase articole în care dezvăluiau atrocitățile regimului comunist.

Imediat după nuntă, Radu și-a făcut simțită prezența tot mai acut la Casa Regală.

„Mai întâi a copiat gesturile Regelui, mai apoi încerca discret să controleze acțiunile acestuia. Când nu reușea apela la Margareta și la soacra sa”, scrie flux24.

Anii au trecut, regimul comunist a picat, iar Familia Regală a revenit în România.

În anii 2000, Radu Duda făcea afaceri imobiliare cu Serviciul Român de Informații. Mai exact, SRI a cumărat apartamentul acestuia, după ce fusese ani la rândul dat spre închiriere unui ofițer de securitate.

Totul se desfășura prin Ion Tucă, susține Bădin. Omul cheie al tuturor businnesurilor realizate de Radu Duda este astăzi directorul Casei Regale.

“Tucă a fost șoferul Fundației Principesa Margareta. Azi e milionar”, mai scrie flux24.

  Fenomen spectaculos pe cerul României în noaptea de 13 decembrie

Un an mai târziu, în 2001, are loc celebra reconciliere între Regele Mihai și Ion Iliescu. Negocierile s-au purtat discret și au fost instrumentate de Radu Duda.

“Mai mulți reprezentanți ai lui Iliescu au fost trimiți la negocieri în Elveția: Ioan Talpeș, la aceea vreme șeful Departamentului de Securitate al Administrației Prezidențiale, fost șef al SIE.  Mitropolitul Moldovei de la aceea dată, actualul Patriarh Daniel, dar și Victor Opaschi, consilier prezidențial al lui Ion Iliescu”, susține Bădin.

Regele şi Guvernul condus de Adrian Năstase ajung la un acord. Familia Regală urma să primească mai multe proprietăți în schimbul unei atitudini “prietenoase” față de regimul Iliescu.

În urma înțelegerii, la data de 19 mai 2001, Regele Mihai și Regina Ana sunt primiți la Cotroceni de Iliescu și Năstase, iar pe 7 iunie, Regele îl invită pe Iliescu la Palatul Elisabeta.

În 2002, Regele Mihai se implică în susținerea aderării României la NATO. Alături de el se afla, din partea MAE, Mihnea Constantinescu, ajuns și el un personaj cheie la Casa Regală.

În același an, Radu Duda, actor de profesie, își descoperă vocația militară. A absolvit Colegiul Național de Apărare și a fost avansat de la gradul de locotenent-major în rezervă la cel de căpitan în rezervă. Totodată, acesta este numit de Adrian Năstase reprezentant special al Guvernului României pentru Integrare, Cooperare și Dezvoltare Durabilă.

Prințul Radu Duda de Hohenzollern-Veringen a fost avansat în patru ani de patru ori, de la gradul de locotenent-major în rezervă la cel de colonel activ. Potrivit legii, acest lucru este posibil în situații excepționale. Și nu a fost cazul lui Radu Duda, sesizează Andrei Bădin.

Încă din 2003, interpușii încep să-i îndepărteze pe apropiații Regelui. Istoricul Neagu Djuvara afirma în 2012 că Iliescu  l-a cupărat pe Rege prin Radu Duda.

Doi ani mai târziu, tensiunile din interiorul Casei se acutizează. Radu Duda vrea să controleze Secretariatul Regelui, care în continuare funcționa la Versoix, Elveția. În scurt timp, acesta se va muta la Aubonne. Constanţa Iorga era şi atunci şi acum secretara Regelui.

“Este foarte clar că a fost trimis de Securitatea comunistă să compromită Casa Regală. Un securist a intrat în Casa Regală. De ce? Pentru ca acești comuniști au știut întotdeauna să se infiltreze, ca să descopere și să speculeze slăbiciunile oamenilor, ca să îi poată controla, scria Nicoleta Franck, cea care a stat peste 50 de ani lângă Regele Mihai, în 2006, despre Radu Duda, pe care îl califica ca “Tovarășul Principe”.

În 2007, după insitențe asidue, Duda oo convinge pe secretara Regelui, Constanța Iorga, să îi predea controlul.

“Din acel moment nici o audiență la Rege nu a mai putut fi solicitată prin Secretariatul său, ci doar prin cabinetul Principelui Radu”, precizează Andrei Bădin, care amintește că și Constanța Iorga a lucrat înainte de 1989 în intreprinderile de comerț exterior despre care presa a scris că erau controlate de CIE, spionajul extern, denumit după 1990 SIE.

În 2008 este înlăturat și ultimul om din garda veche a Regelui. Este vorba de Simina Mezincescu, șefa protocolului regal, căreia Principele Radu i-ar comunicat că Mihai I a primit dosarul său de informator la Securitate, iar dacă nu dispare din scenă îl face public.

Astfel, directorul Casei, Ion Tucă, şcolit la SRI,omul lui Radu, preia controlul total şi administrativ.

În același an, Nicolae, controversatul nepot al Regelui, este trimis la în Marea Britanie la studii.

În 2009, Radu Duda se vrea președinte și participă la alegeri în ciuda opoziției Regelui Mihai.

Începând din 2010, Regele are tot mai puține ieșiri publice și doar în prezența Principesei Margareta.

Scandalul anului la Casa Regală îl are în prim plan pe Principele Nicolae. Anul acesta, el a fost exclus din Familie fără prea multe explicații.

Cu un an înainte, și fratele său , Mihai, fusese exclus din Familia Regală.

Astfel, “Radu Duda rămâne singur la butoane. Jocul s-a sfârşit!”, conchide jurnalistul.

Sursa: www.b1.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici