Puștii UTA-ei II nu au putut ține piept Sântanei

santana67

După despărțirile de Dulhaz, Capătă, Varga, iar frații Popa și Vuin nu au revenit la echipă, Unirea Sântana are nvoie de sânge proaspăt și la găsit la munte. Fundașul Lup și mijlocașul Cristea au venit pe filiera Brad, iar David Florea e golgheterul Gurahonțului.

Aceștia din urmă au punctat în amicalul de astăzi, cu UTA II, Cristea – o dată, iarFlorea („dublă ”), pentru ca scorul final (5-0) să fie stabilit de Martin (penalty) și Josan. La 0-0, revenit de la Ighiu, Ghiunghiuș a ratat de două ori în postură de singur cu portarul. „Am utilizat câte o echipă pentru fiecare repriză, formată din jucători de 1999-2000 pe care îi cunosc mai puțin. Scorul nu ne-a interesat deloc, oricum el e puțin mincinos. Luni se va decide și antrenorul principal ce va veni la echipă după plecarea lui Dan Stupar la Centrul de la Deva. Trebuie format cât mai rapid un lot pentru Liga a 3-a, căci astăzi suntem puțin rarefiați”, ne-a declarat Adi Ungur, tehnicianul care a câștigat alături de Stupar Cupa și Supercupa României la Under 19.

La Unirea, a mai susținut probe și Sergiu Bîrdan (ex. Sebiș), în timp ce Șoltesz poate fi deja considerat portarul teamului lui Dinu Donca.

Formații:

Sântana: Csurka – Topac, Brozbic, Lup, Lanțoș – Josan, Cristea, Martin, Florea – Bîrdan, Stanciu. Au mai jucat: Șoltesz, Matiș – Toader, Paven, A. Ginghină, Pașca, Bolba.

UTA II (prima repriză): Mureșan – Iova, Lazăr Al. Rogojan, Varga – Mager, Brănișteanu, Pop, Roșu – Adam, Ghiunghiuș.

UTA II (repriza a doua): Guia – Cociuba, Bătrân, Savin, Ciucifara – Marica, Curta, L. Bodri, T. Bodri – A. Bodri, Iștoc.

Categorie: sport
Tags: sântana uta II florea cârstea donca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici