Proiect PNL: Românii care refuză să participe la programele de prevenţie ar putea fi obligaţi să suporte costurile tratamentelor

alina gorghiu 9zqti8fu4c 19505700

Deputaţii liberali Alina Gorghiu, Eugen Nicolăescu, Lucia Varga, Horia Cristian au depus la Parlament un proiect de lege privind activitatea de prevenţie în sănătate, care prevede că românii care refuză să participe la programele de prevenţie pot fi obligaţi să suporte, parţial sau total, costurile tratamentelor bolilor.

Potrivit proiectului de lege care se află în dezbatere publică până la 1 martie, prevenţia se desfăşoară în baza unei politici şi a unei strategii pe termen mediu şi lung, materializate sub forma unui program naţional de prevenţie multianual, care are subprograme anuale.

Politica, strategia şi programul se aprobă de Guvern, la propunerea Agenţiei Naţionale de Prevenţie în Sănătate, o entitate care se înfiinţează prin această lege, care urmează să se ocupe de acest domeniu, sub conducerea Ministerului Sănătăţii. Finanţarea acestor programe ar urma să se facă de la bugetul de stat, iar sumele alocate nu pot fi mai mici decât 10% din fondurile publice alocate sistemului naţional de sănătate.

Proiectul de lege prevede că toţi cetăţenii români, precum şi rezidenţii legali au dreptul de a beneficia de programele, măsurile şi acţiunile de prevenţie, indiferent de calitatea lor de asigurat. Toţi beneficiarii programelor care contribuie activ la menţinerea sănătăţii lor pot beneficia de stimulente financiare din partea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, stimulente ce vor fi transferate într-un cont personal de economii. Persoanele care doresc să beneficieze de aceste stimulente financiare trebuie să îndeplinească cumulativ două condiţii: să prezinte o stare bună de sănătate sau, după caz, să demonstreze că respectă întocmai recomandările medicului şi să demonstreze practicarea activă a unui sport, prin participarea la competiţii sportive.

  A fost desemnat constructorul drumurilor Curtici-Macea-Sânmartin, Sânmartin-Socodor și Socodor-Nădab, continuă lucrările la centura Curticiului!

Orice cetăţean are dreptul de a refuza participarea la programele de prevenţie, dar, în acest caz, spune proiectul de lege, poate suporta, parţial sau în totalitate, costurile tratamentului.

“Sau, altfel spus, (poate – n.r.) să refuze vaccinarea sau participarea la programele de diagnostic precoce, dar, totodată, prin contractul-cadru se poate impune asiguraţilor să suporte parţial sau total costurile tratamentelor bolilor care ar fi putut fi prevenite. Astfel, asiguraţii pot să suporte costurile unor tratamente care altfel ar fi fost în totalitate gratuite. De exemplu, o pacientă cu cancer mamar depistat în stadiul 3 care a refuzat participarea la programele de depistare prin mamografie poate fi obligată să suporte o contribuţie la costurile curative în cuantum de 10% sau 20%, dar fără a depăşi anumite limite care se stabilesc prin contractul-cadru sau un pacient cu hipertensiune arterială care a refuzat să se prezinte la controlul medical, solicitat de medic, poate fi obligat să suporte nu doar 50% din costul tratamentului, ci 50% din toate costurile de diagnostic şi tratament, inclusiv concediile de boală determinate. Intenţia noastră este aceea de a crea iniţial un mecanism de bonificaţii care să fie coroborat, în primă etapă, cu acţiuni susţinute de informare a beneficiarilor despre măsurile de prevenţie. Într-o etapă ulterioară, probabil într-un termen rezonabil de 5 ani, să fie implementate şi aplicate măsurile penalizatoare”, spun iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului de lege.

Sursa: www.jurnalul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici