Profesoara Alina Breaz îndeamnă arădenii să i se alăture în campania de ajutorare

copii 2

O parte dintre arădenii cu nevoi au fost ajutaţi din nou de către lect. univ. dr. Alina Breaz împreună cu echipa sa.

„Multă lume ne laudă acțiunile și ne incurajază să le continuăm. Eu îi îndemn pe fiecare să-și studieze garderoba și să aducă acele haine care pot fi folosibile, pentru cei care au nevoi. Noi, în Universitatea „Aurel Vlaicu” suntem o familie-echipă, de la care eu fiind cu o experiență de pionierat, încerc să învât. Tot timpul am admirat blândețea doamnei rector, prof univ dr Lile Ramona, care m-a susținut necondiționat, diplomația doamnei decan, prof univ.dr Alina Roman și profesionalismul doamnei prof univ dr Kelemen Gabriela. Nu pot să-i uit pe studenții mei, care mi-au demostrat ce înseamnă puterea empatiei. Echipa înseamnă susținere”, a declarat lect. univ. dr. Alina Breaz.

Universitatea ”AurelVlaicu” susține acţiunile lect. univ. dr. Alina Breaz și a studenților specializarii asistență socială, promovând astfel, specializarea. Deși multe activități sunt suportate de către oameni care doresc să ajute, Alina Breaz îndeamnă pe toţi cei care doresc să facă parte din echipă.

 

copii 2 copii 3 copii 4 copii

Categorie: arad
Tags: alina breaz, campanie umanitara, importante, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici