Primul institut privat pentru drone din România a realizat un sistem național de alertă

parc1

Proprietarii de drone din România pot evita accidentele, anunțând unde, când și la ce înălțime zboară, prin înregistrarea gratuită pe site-ul www.zbordrone.ro aparținând primului institut privat pentru drone, înființat în municipiul Mediaș (județul Sibiu), a declarat joi, pentru AGERPRES, Octavian Isăilă, unul din fondatorii Institutului de Training, Studii și Cercetări pentru Sisteme de Vehicule fără Pilot (ITSC-SVFP).

“Noi am făcut un sistem online, în care oricine care are o dronă, poate să se logheze și poate să anunțe unde, când și la ce înălțime se zboară. În cadrul Institutului a fost realizat Sistemul Național de Alertă și Notificare RPAS ( Drone ) dezvoltat pentru comunitatea operatorilor din România. Acesta este proiectat ca sistem online care să vină în ajutorul tuturor deținătorilor și operatorilor de drone civile din România, persoane fizice sau juridice, astfel încât să se evite eventuale incidente, existând posibilitatea de informare a comunității unde, când și la ce înălțime se zboară. El poate fi accesat la adresa www.zbordrone.ro de către toți cei interesați”, a declarat Octavian Isăilă.

Potrivit acestuia, posesorii de drone nu sunt obligați să anunțe, “pentru că legea, la ora asta, nu îi lasă să zboare”.

Sistemul de alertă permite “înregistrarea utilizatorilor cu tipuri de echipamente și de asemenea introducerea, modificarea și vizualizarea zborurilor RPAS pe teritoriul României. De asemenea are configurate zone segregate, de interdicție, de atenție, de test, aeroporturi, stadioane și alte zone sensibile.”

Octavian Isăilă a mai precizat că la acest institut se vor putea face cursuri de pregătire pentru posesorii de drone.

“Noi dorim la institut să oferim acum un curs de inițiere, la 99 de euro, care să dureze o zi. Vrem să explicăm de la A la Z ce înseamnă partea de teorie și la ce să aibă grijă când zboară cu o jucărie din asta”, a mai spus Octavian Isăilă.

  Marea familie de la TAROM: noua conducere a descoperit ca 40% dintre angajati sunt rude intre ei. Ce masuri se vor lua

Institutul de Training, Studii și Cercetări pentru Sisteme de Vehicule fără Pilot a fost înființat de 14 membri fondatori din toată țara. Octavian Isăilă este deținătorul primei drone identificate oficial în România.

 

Sursa: www.agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici