Pretul petrolului amenință proiectele megalomanice politice și militare ale lui Putin

seici petrol

Trei evoluții majore amenință să cutremure profund echilibrele bugetare ale Rusiei în cel mai scurt timp, acum, când Kremlinul a intrat în anul electoral pentru prezidențialele din 18 martie 2018, chiar dacă Vladimir Putin nu și-a anunțat candidatura, încă.
Mai întâi, protestele au inundat Rusia și se afirmă tot mai puternice, intrând în zone ale orășelelor și cătunelor și reușind să strângă toate elementele agendelor de nemulțumiri ale rușilor. Apoi, Senatul SUA a adoptat reguli stricte de sancțiuni puternice, cu imposibilitatea Președintelui de a ridica sau ușura aceste sancțiuni fără acordul explicit al Congresului.

În fine, Președintele Vladimir Putin a recunoscut problemele economice ale Rusiei, iar din 70 de întrebări la emisiunea Linia Directă, la adresa președintelui, 35, adică jumătate, au vizat necazurile rușilor, sărăcia, mizeria, salariile reduse și insuficiente. Cum prețul petrolului nu pare să-și mai revină, din contra, amenință vara asta cu un nou salt negativ, perspectivele presează în mod substanțial asupra bugetului și afectează în mod direct proiectele politice, aventurile militariste și perspectivele susținerii pentru realegerea lui Vladimir Putin pentru un mandat de încă 6 ani.

Evaluările prețului la petrol se leagă de situația din Orientul Mijlociu, de evoluțiile din SUA ale industriei și, mai nou, ale exporturilor de petrol de șist, dar în ultima săptămână a fost afectat de evoluțiile interne din Rusia. Lunea trecută, mii de protestatari împotriva corupției au ocupat piețele centrale din peste 100 de orașe cu peste 1.000 de protestatari arestați de către poliție. Apoi, întărirea sancțiunilor în Senatul SUA, cu un vot copleșitor de 97-2 (oponenții au fost republicanii Mike Lee și Rand Paul) și eliminarea posibilității rapide de ridicare a sancțiunilor, au creat un nou indicator al situației interne a petrolului, o piață unde investițiile sunt oprite ca și transferul tehnologic. În ceea ce privește continuarea tăierilor de producție ale cartelului OPEC/non-OPEC, după ce o asemenea manevră a adus prețurile în aceeași situația ca acum 6 luni, înainte de tăiere, există probleme majore cu Irakul și Iranul cel puțin, care ocupă tot mai mult din piață – nefiind afectate de acord – și cu nou intratul producător pe piață, SUA, în așa fel încât e puțin probabil ca Arabia Saudită și Rusia să poată influența prețurile vara aceasta. Se așteaptă un nou salt în jos pe piața petrolieră.

  Bulgaria și România au semnalat un posibil veto asupra acordului UE-Canada din cauza problemei vizelor

Piața continuă să fie inundată de oferta majoră existentă iar prețurile nu pot fi menținute la nivelul actual. Mai mult, vara asta și cererea e mai scăzută, în timp ce și activitatea economică în spațiul european și pe piețele ce susțin acordul de la Paris a devenit mai eficientă, cu mai puține emisii de carbon, de unde și consumul mai redus.

Mai grav pentru Rusia este blocarea posibilităților de generare a resurselor viitorului tocmai pentru că nu se mai pot face investiții în zona Arctică, Siberia și Marea Neagră din cauza blocării transferului tehnologic. În plus, sancțiunile vizează orice acord cu firma Rosneft condusă de fostul consilier prezidențial Igor Sechin. Și stația de pompare din puțul petrolier de la Suzunskoye, lângă Krasnoyarsk, nu poate fi finanțată odată ce aparține Rosneft. Lipsa acestor investiții vor afecta capacitatea de producție a Rusiei pe termen mediu și lung și vor fi necesari ani pentru a recupera aceste investiții.

Între timp rubla scade cu 0,7% din valoare zilnic, deși Vladimir Putin anunță stabilizarea inflației, în timp ce prețul petrolului „alunecă” zilnic cu 0,2%, fiind constant sub valoarea de 50 de dolari barilul, valoare critică pentru orice formulă și soluție bugetară în Rusia scrie evz.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: importante, irak, iran, pret petrol, putin, sauditi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici