Preşedintele Partidului Noua Republică Arad critică modul în care s-au cheltuit banii pentru infrascturctură

muncitori

Preşedintele Partidului Noua Republică Arad, Ion Stan, este de părere că „incapacitatea Ministerului Transporturilor de a cheltui sumele alocate demonstrează că niciunul dintre guvernele de până acum nu a dorit să avem infrastructură, fiind interesate doar de «plantarea» unor politruci care să fure banii statului, adică ai cetăţenilor.

„Deși pe la acest minister s-au perindat miniștri „vizionari” de la toate partidele, vedem că treburile merg din ce în ce mai prost. În ce țară trăim dacă acest minister, care nu poate cheltui 3 miliarde de lei, se plânge că i s-a tăiat din buget, deşi nu are nici proiecte, nici planuri pe termen mediu şi lung Megaplanurile lui Rus și ale celor dinainteal ui, cu autostrăzile și drumurile de mare viteză au rămas doar în proiecția video a prezentării planurilor stategice. Eu știu că un gospodar până să-și facă o casa își face drum că să ajungă unde trebuie. Infrastructura de cale ferată este în așa măsură distrusă încât prezintă la viteze mari riscuri de accidente, iar utilizarea ctuală nu e posibilă decât la o viteză medie de 45 km la oră. Drumurile comunale, judeţene, naţionale, podurile şi autostrăzile, sunt făcute de mântuială, cu materiale de slabă calitate și cât mai repede, pentru ca un oficial de rang înalt sau local să taie și el o panglică, după care urmează reparațiile. Ca exemplu, în Arad s-a deschis cu surle și trimbițe Gara centrală, dar cine ştie când va fi gata. Disputele privind vinovaţii pentru neterminarea pasajelor seamănă cu un meci de ping pong, care se tot joacă de trei ani. Atâta vreme cât românii nu vor înţelege că trebuie să meargă la vot, să voteze oameni care vor şi ştiu să facă administraţie, politicienii vor face încontinuare administraţie doar pentru a-şi perfecţiona metodele de jefuirea avutului public”, spune Ion Stan.

  USR Arad a făcut o analiză asupra bugetului municipiului

 

 

 

 

Categorie: arad
Tags: autostrazi, bani, cheltuit, infrastructura, noua, partid, presedinte, republica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici