Premieră în țară: studenții arabi din Arad, scanaţi cu detectoare de metal de teama unor atentate

200365 articol

Măsuri neșteptate la Arad. De teama atentatelor, reprezentanţii Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiș“ Arad au luat măsuri sporite de securitate la un curs festiv. Cei mai mulţi dintre studenţii străini care frecventează cursurile sunt arabi, acesta fiind motivul deciziei.

Totul s-a făcut la solicitarea universității, întrucât mare parte din studenți sunt din ţări arabe, iar la cele două cursuri festive au fost aşteptate circa 1.400 de persoane. Participanții au trebuit să se regăsească pe liste cu date personale, înainte de intrarea la Expo Arad, locul de desfășurare al evenimentului. Acolo s-a pus în funcțiune un detector de metale.

“Avem 16 oameni, am acoperit tot perimetrul pentru a nu se putea trece. Solicitările sunt din cadrul facultăţii. Măsurile de ordine sunt cam ca şi la aeroport. Avem primul rând, unde se fac intrările pe bază de liste nominale cu CNP şi numele fiecăruia, atât studenţilor, cât şi invitaţilor, în rest nu poate intra nimeni altcineva. După care se face controlul că să nu avem obiecte contodente, să nu avem arme albe, să nu avem niciun fel de probleme, cu detectoarele de metale, după care se intră în sală unde mai există celălalt personal pentru verificarea măsurilor de ordine. Vin mulţi invitaţi. (…) Este o măsură puţin mai altfel decât la alte firme. Da, sunt foarte mulţi din ţări arabe, sunt foarte mulţi studenţi, familiile acestora”, a spus patronul firmei care a asigurat paza.

„Cred că sunt mulţi arabi aici și de asta cred că aşa e mai bine “, a declarat o studentă.

  INS: Numărul elevilor şi studenţilor a scăzut în ultimul an cu 18.700, până la 3,58 milioane

 

Măsurile luate de universitatea arădeană sunt în premieră pentru România.

 

Categorie: arad
Tags: atentate, detectoare, metal, Studenti, vasile goldis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici