Pentru cine lucrati, domnule primar?

falca gheorghe arad prim plan

Pentru grupurile de interese incompatibile cu funcțiile publice sau cele implicate în rețele de fraudare a Statului?

Pentru constructorul vilei duplex de pe Malul Mureșului, Florin Pasca, cel căruia i-ați oferit contractul de extindere a canalizării la finalul mandatului 2008-2012?

Pentru „regele asfaltului” Georgică Cornu, arestat de curând pentru spălare de bani și suspectat de constituire a unui grup infracţional organizat, al cărui firmă CONFORT a primit în medie de la Primărie și Consiliu Județean din 2005 încoace aproape 5 milioane de euro/an, fie că a fost vorba de asfaltări sau de dușuri în formă de clovn pe Ștrandul „Neptun”?

Pentru prietenul Ovidiu Iulian Palcu, cel care primește în continuare contractele de deszăpezire în județul Arad, după ce încă din 2011 se atrăgea atenția că nu sunt în regulă, și cu toate că el a fost punctul t0 al interceptărilor prin care președintele Consiliului Județean, Nicolae Ioțcu, a fost arestat pentru luare de mită și trimis ulterior în judecată?

Pentru singurul arădean în topul miliardarilor, Valer Blidar, propietarul Astra Vagoane, pentru care bugetul s-a subțiat cu 8.500.000 euro, printr-o licitație suspectă, când alte municipalități au achiziționat de 2 ori mai multe tramvaie plătind 0 euro din bugetul local accesând în schimb fonduri europene?

Pentru a plăti amenajările interioare de 1 milion EURO făcute la vila de pe Malul Mureșului?

Falca Gheorghe Arad degete

Am așteptat să citesc relatarea din presă a ceea ce s-a întâmplat în ședința publică a Consiliului Local Municipal de ieri (29 decembrie). Jurnaliștii nu s-au chinuit să redea discuțiile de acolo. În toiul serii, reprezentanții Primăriei au sesizat lipsa de informații așa că au trimis ei un comunicat de presă. Preluat fără comentarii de site-urile cu pretenții de jurnalism de investigație. În fond, 20 MILIOANE EURO sunt un mizilic, nu?! Ce mai contează asta pentru un oraș păgubit de atâtea proiecte megalomane în ultimii 15 ani? Pentru unii ar fi demn de menționat că un consilier local, Lupaș pe numele lui, a ținut să-l întrebe pe șeful PNL Arad dacă nu se pot accesa fonduri europene exact pe domeniul în care dorește Falcă să ia bani cu împrumut de la BERD. Și mai ales că ultimii din baronii PDL-ului a subliniat că „nu suntem eligibili”. E important de reținut această declarație pentru a o reda când vom vedea că alte reședințe de județ, poate chiar Baia Mare, va accesa fonduri nerambursabile REGIO.

DA, există fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 4: Sprijinirea dezvoltării urbane. Această secțiune este dedicată NUMAI reședintelor de județ. Regulamentele europene au prevăzut ca 5% din totalul fondurilor POR la nivel național să fie direcționate către dezvoltare durabilă, iar Comisia Europeană a insistat pe concentrarea doar la reședințele de județ, nu și cele 320 de orașe din România. Astfel, se dorește ca reședințele de județ să aibă fonduri pentru a deveni locomotive de dezvoltare. Culmea este că avem o secțiune dedicată pentru revitalizarea urbană: creșterea nr. de spații verzi etc. S-ar putea accesa fonduri și pe Axa prioritara 5, fix pe regenerare urbană, care este sintagma cu care Falcă susține că se vor cheltui milioanele împrumutate; mai exact, locuri de joacă, spații verzi, locuri de parcare și parcări supraetajate! Într-adevăr, poate nici un organism european nu dă bani unor administrații publice ca să facă parcări supraetajate, dar până la urmă ideea este următoarea: nu este nevoie de un imprumut rambursabil cand există fonduri europene nerambursabile!

A declarat asta public și PSD. Dar pe principiul coabitării început de Ponta și perfecționat de Dragnea, la Arad PSD va vota împrumutul BERD gândit de Falcă, fiind totuși atent și critic la cum se vor cheltuii banii. Într-adevăr, o altfel de opoziție, altfel decât am fost obșinuiți până în 2012 și mai ales având în vedere că în cartiere nu s-a făcut nimic consistent de când s-a instalat canalizare (care azi dă rateuri). În plus, prin mișcarea anunțată de social-democrați, argumentul uzitat încontinuu de Gheorghe Falcă – PSD nu mă lasă, PSD se opune dezvoltării – chiar dacă este fals (și în 2012 înainte de destrămarea USL, reprezentanții PSD nu au atins numărul necesar de reprezentanți în CLM pentru a asigura o majoritatea simplă, fiind tot timpul în minoritate), este de acum încolo nul! Cu alte cuvinte, nu mai are pe cine să dea vina pentru că nu-și face treaba de primar; exact ca la CET, când iată că dă cu pumnul (și) în masa Guvernului Cioloș pentru a-l scăpa de dezastrul în care incompetența sa administrativă a adus societatea de termoficare.

  Referendumul pentru familie se apropie. Primarul Falcă îi îndeamnă pe arădeni să participe!

Asta nu schimbă cu nimic faptul că împrumutul nu ar fi necesar dacă administrația locală ar știi să acceseze acele fonduri europene prin REGIO. Mai aflăm din presă cum a împărțit Falcă banii pe cartiere. Nu că așa ar fi spus-o vreun specialist. Nici măcar studiul de fezabilitate aprobat prin HCLM nr.378 din 29 decembrie 2014, care numai specialist nu a fost întocmit. Pe lângă metoda copy-paste și generalistă cu care tratează specificitatea fiecărui cartier, evidentă (și) din diferențele de font, autorii mai propun și soluții generaliste, cu sume parcă scoase din burtă. Dar de astfel de SF-uri am avut parte în toți acești ani ai administrației Falcă. Iar în tandem cu Ioțcu, acești neo-liberali ne-au arătat cum au fost cheltuite milioane de euro degeaba.

Cei care îl bănuiesc de strategie politică, ar fi tentați să creadă că Gheorghe Falcă lucrează la imaginea personală, ca după atâtea operații estetice și vestimentare, să dea bine în poza noului Guvern. Cum plecarea la București îi este întârziată, pe venitul de la Primărie actualul președinte al neo-liberalilor lucrează și pe colegii de partid, în stânga și în dreapta, să nu prindă cineva avânt să-i „sufle” legitimația de primar sau „butoanele” de la județ.

Cei care știu că se folosește de bani publici pentru a cumpăra societatea civilă, presa, adversarii politici, folosindu-se de diverse instituții publice în acest sens, sunt mai îndreptățiți să răspundă întrebării din titlu prin fraza: pentru a se menține în poziția de putere. Credeți că n-a avut timp în tot anul (din 29 decembrie 2014 și până în 29 decembrie 2015) să pună în dezbatere publică (Legea 52/2003 nu se respectă din nou!) acest angajament uriaș la care a înhămat arădenii pe mulți ani de acum încolo? Sau a preferat să nu știe prea multă lume, să nu se vorbească despre asta prea mult timp și totul să meargă cum și-a plănuit?

După cum se vede și din datele privind serviciul datoriei publice locale, pe lângă ratele mari pentru rezultatul din teren, se mai plătesc, din bani tuturor arădenilor, comisioane uriașe. Doar pentru creditul BERD 1 în vigoare pe transport public (ce se încheie în 2017), până la data de 30 septembrie 2015 s-au plătit 606.478,19 EUR, cu titlul de „comisioane si alte costuri cf. Contractului”. Dacă adunăm și celelalte sume, (BERD 2) 553.925 EUR, (DEXIA) ~100.109 EUR și (BIRD) 462.084 EUR, nu-i așa că 1 milion EURO pe comisioane sună mai interesant? Nu numai pentru cetățeanul de rând, care până la urmă a plătit cele 1.116.118 EUR, ci și pentru politicianul cu atâtea costuri descrise la începutul articolului. Mai cunoaștem un politician condamnat pentru fapte de corupție din al cărui dosar cunoaștem populara frază „pentru 50.000 euro nici nu mă dau jos din pat”. Din poză, se pare că și Gheorghe Falcă îl cunoaște pe fostul primar din Cluj-Napoca, Sorin Apostu.

falca boc apostu pdl 2012
Apropo, mai sunt multe întrebări interesante. Dacă în SF și inclusiv Falcă se laudă singur cu un proiect de 50 milioane de euro, de ce numai 20 milioane sunt împrumutate? De ce nu este eligibil municipiul reședință de județ Arad la fondurile europene pentru spații verzi și locuri de joacă? Nu cumva am contractat toți arădenii un împrumut uriaș pentru niște parcări supraetajate? Parcări supraetajate care i-au făcut atâtea probleme primarului în ultimul an dar de care el ținea morțiș să le construiască, măcar pe foaie. Colaborarea cu BERD este și mai dubioasă când Kaufland & Lidl intră în ecuație, nu credeți? Cum au fost dărâmate stadioane în timp record pentru a face loc magazinelor Kaufland, dar și cum aceștia au fost finanțați de… BERD pentru a se extinde inclusiv în România!

 

Acest text reprezintă exclusiv opinia autorului, pe care îl puteți găsi la adresa JIMM.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici