OFICIAL Anunțul DNA în cazul Dan Șova: E premieră când se întâmplă așa ceva

dan sova monitorulcj3

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 3 decembrie 2015, a inculpatului ȘOVA DAN-COMAN, senator, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

Pentru prima dată, DNA a decis ca un senator reținut să fie prezentat, în aceeași zi, în fața magistraților cu cerere de arestare preventivă.

Măsura preventivă a fost dispusă de procurori, având în vedere că, raportat la calitatea de senator a celui menționat, a fost îndeplinită condiția prevăzută în Constituția României, în sensul în care plenul Senatului a încuviințat cererea de reținere și arestare preventivă în legătură cu infracțiunea reținută în sarcina inculpatului Șova Dan-Coman.

În ordonanța de reținere se arată că există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2011 – iulie 2014, inculpatul Șova Dan-Coman a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă inculpatul Bălan Mihai, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună. (detalii în comunicatul nr. 1822 din 19 noiembrie 2015).

Inculpatului Șova Dan-Coman i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Acesta va fi prezentat, la data de 3 decembrie 2015, la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

  Dan Condrea, înmormântat cu sicriul sigilat

 

Sursa: www.stiripesurse.ro / Foto: www.monitorcluj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici