Oferta electorală a partidelor pentru parlamentare. Nume noi, dar şi parlamentari de meserie

parlament

Partidele sunt aproape de închiderea listelor electorale. Sunt însă judeţe în care luptele încă se dau pentru locuri eligibile. Unele formaţiuni mizează pe nume noi, în timp ce alte partide au decis să ceară votul alegătorilor pentru parlamentari vechi, chiar dacă mulţi dintre ei au candidat în mandatul trecut pe lista altui partid.

Cele două mari partide din judeţul Dolj, PNL şi PSD, propun pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie candidaţi care în prezent ocupă funcţii de primari, consilieri locali şi judeţeni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

PSD Dolj deschide lista de candidaturi pentru Camera Deputaţilor cu primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu. Ea susţine însă că nu va renunţa la funcţia de primar şi că a luat decizia de a candida la parlamentare doar pentru a sprijini partidul să câştige un număr mai mare de voturi.

“Vreau să rămân primar. Aceasta este intenţia mea în proporţie de 99% şi voi pleca doar dacă din acea postură pot să ajut mai mult oraşul Craiova. Trebuie să luptăm în această campanie electorală pentru a obţine un scor mai mare decât am avut la alegerile locale pentru că ştim foarte bine că dacă există un Guvern politic şi este al PSD, se va uita altfel către această zonă, faţă de ceea ce s-a întâmplat pe guvernarea actuală”, a declarat Olguţa Vasilescu.

Partidul a desemnat-o pe Olguţa Vasilescu şi coordonator al campaniei electorale la nivel judeţean.

Pe a doua poziţie de pe lista de candidaturi a PSD Dolj pentru Camera Deputaţilor se situează Ion Călin, care are deja la activ trei mandate de deputat. Acesta este urmat, în ordinea de pe listă, de Alina Tănăsescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, Alexandra Presură, consilier judeţean, Florin Stancu, consilier judeţean şi şef la Serviciul de Gospodărire a Apelor Dolj.

La Senat, lista de candidaturi a PSD Dolj este deschisă de preşedintele organizaţiei judeţene a partidului, deputatul Claudiu Manda. El a fost, în 2014, propunerea fostului premier Victor Ponta pentru funcţia de ministru la Buget, dar a fost refuzat de preşedintele de atunci al României, Traian Băsescu.

După Claudiu Manda, al doilea candidat la Senatul României din partea PSD este Radu Preda. Acesta a reuşit recent să ocupe din nou funcţia de administrator public al oraşului, în urma unui concurs la care a candidat singur.

Radu Preda a fost trimis în judecată de DNA în dosarul „Faţada”, dosar în care primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, este acuzat de fapte de corupţie.

Pe locul trei pe lista candidaţilor PSD la Senat se situează Lavinia Craioveanu, consilier judeţean şi inspector şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, iar pe locul patru este Cosmin Vasile, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dolj.

Lista candidaţilor PSD Dolj urmează să fie supusă votului Comitetului Executiv Naţional al partidului care va avea loc marţi.

Candidaturile liberalilor doljeni au fost însă deja validate la nivel central.

La Senat, primul pe lista de candidaturi este Mario Ovidiu Oprea, liberal vechi şi care reprezintă doljenii în Parlament din 2004. Pe locul al doilea s-a situat iniţial senatorul Mărinică Dincă. Cu puţin timp înainte de validarea candidaturilor acesta a fost însă înlocuit cu un consilier judeţean, Cosmin Vasile. Surse din interiorul partidului spun că Dincă ar fi vrut să fie trecut pe lista de candidaturi la Camera Deputaţilor, cel de-al doilea loc de pe lista pentru Senat nefiind considerat eligibil.

Pentru Camera Deputaţilor, PNL Dolj deschide lista cu preşedintele organizaţiei judeţene a partidului, Nicolae Giugea, fost prefect de Dolj, în prezent consilier judeţean. Acesta este urmat pe listă de deputatul Ionuţ Stroe, preşedinte al organizaţiei PNL Craiova şi Veta Păsculescu, consilier judeţean.

Gorj: Lupte aprige în PSD şi PNL pe locurile eligibile pentru Parlament

Lista PSD Gorj îl poziţioneză pe primul loc eligibil pe fostul premier Victor Ponta, acesta având, în continuare, girul total al organizaţiei, în ciuda problemelor penale.

Locul al doilea, eligibil, este ocupat în listă de către Ion Ciocea, primarul comunei Bustuchin, locul al treilea revenindu-i fostului prefect de Gorj, Alin Văcaru, considerat un apropiat al lui Victor Ponta.

Pe poziţia a patra se află Laurenţiu Ciurel, fostul manager privat al Complexului Energetic Oltenia, inculpat în dosarul Turceni-Rovinari cu fostul premier.

Clasamentul a fost decis de Comitetul Executiv al PSD Gorj, cei peste 100 de membri stabilind prin vot, în această lună, decizia transmisă deja lui Liviu Dragnea, care va trebui să îşi dea acordul.

În PSD Gorj se discută însă despre schimbarea listei, surse susţinând că Victor Ponta l-ar prefera pe locul al doilea pe tânărul Alin Văcaru, în timp ce deputatul Mihai Weber, aflat pe locul neeligibil 5, ar putea să ocupe locul 2 sau 3 în lista pentru Camera Deputaţilor a PSD Gorj. Cel din urmă speră la ajutorul lui Victor Ponta pe motiv că ocupantul locului al doilea, primarul Ion Ciocea, are pe rol o problemă de integritate încă neclarificată.

La Senat, bătălia în PSD Gorj a fost, în schimb, rapid tranşată, primul loc eligibil revenindu-i fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, şi el cu probleme de integritate, în timp ce pe locul al doilea se află tânărul Claudiu Manta, fostul lider al TSD Gorj.

La PNL Gorj, situaţia este mai simplă decât la PSD, cei doi copreşedinţi ai partidului ocupând locurile considerate eligibile.
Lista de deputaţi a PNL Gorj este condusă de către Dan Vâlceanu, fostul preşedinte al PDL, acum co-preşedinte PNL, iar lista de Senat este condusă de Tudor Barbu, senatorul ales în 2012 pe lista PPDD.

  Jihadiștii Statului Islamic încearcă să cucerească Libia

Pe locul al doilea la Senat se află Dumitru Leuştean, primarul oraşului Novaci, acesta fiind urmat de Rodica Ghimiş, fostul director al Casei de Pensii Gorj şi de Mihai Cosmin Brujan, viceprimarul oraşului Târgu-Cărbuneşti.

Pe locul al doilea la deputaţi, poziţie considerată eligibilă, se află fostul deputat PDL, Constantin Severus Militaru, din perioada 2008-2012, locul al treilea fiind ocupat şi acesta de un fost deputat PDL, din legislatura 2004-2008, Marcel Romanescu.

ALDE Gorj nu are listele finalizate, au anunţat liderii organizaţiei, care au făcut însă publice numele ocupanţiilor primelor două poziţii, la deputaţi şi Senat.

Lista candidaţilor la Camera Deputaţilor a alianţei lui Tăriceanu de la Gorj este condusă astfel de către senatorul fost PNL, Dian Popescu, copreşedinte al organizaţiei judeţene, iar pe locul al doilea se află Eduard Lădaru, consilier local, preşedintele ALDE Târgu-Jiu.

La Senat, lista este condusă de către fostul deputat Scarlat Iriza. Pe locul al doilea se află Vasile Râbu, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, până anul trecut social-democrat.

La PMP Gorj, unicul loc de deputaţi considerat eligibil, este ocupat de consilierul judeţean Gheorghe Leşu Daviţoiu, fratele preşedintelui organizaţiei judeţene, fost director al Complexului Energetic Rovinari.

Primul loc la Senat, neeligibil însă, îi aparţine lui Ion Săvoiu, consilier municipal, fost candidat la Senat, cu patru ani în urmă, din partea Forţei Civice, acesta conducând de altfel şi organizaţia judeţeană a partidului lui Răzvan Ungureanu în Gorj.
Săvoiu a intrat apoi în PNL, ca să părăsească apoi partidul pentru PMP.

ALBA: Partidele politice mizează pe aceeaşi parlamentari la alegerile din 11 decembrie

Lista de candidaţi a PNL Alba a fost validată de conducerea centrală, primele locuri fiind ocupate de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Florin Roman – la Camera Deputaţilor – şi de senatorul Alexandru Pereş – la Senat – care este, de altfel, parlamentar de 20 de ani.

Secretarul general al PNL Alba, Marius Haţegan, a declarat corespondentului MEDIAFAX, că lista liberalilor este definitivă şi nu vor mai fi operate modificări.

Locul doi la Camera Deputaţilor este ocupat de Corneliu Olar, fost deputat şi actual primar al comunei Horea din Munţii Apuseni, iar pe locul al treilea se află consilierul judeţean Claudiu Răcuci, un apropiat al primarului Gheorghe Rotar, din Blaj, unde se află cel mai puternic fief PNL din Alba.

Bazându-ne pe faptul că PNL Alba a obţinut la alegerile locale din acest an un scor de 52 la %, liberalii speră pe 11 decembrie la un mandat de senator şi trei de deputat, însă calculele pesimiste spun că locul trei la Camera Deputaţilor ar putea fi neeligibil.

Trei dintre cei patru candidaţi aflaţi pe locuri posibil eligibile provin din fostul PDL, singurul candidat din fostul PNL fiind Florin Roman.

Judeţului Alba îi vor reveni cinci mandate de deputat şi două de senator.

Comitetul Executiv Judeţean al PSD Alba a stabilit ca deputatul Ioan Dîrzu să deschidă lista la Camera Deputaţilor, acesta fiind urmat de economistul Cornel Suciu, director adjunct la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, iar poziţia a treia, care este neeligibilă pentru PSD, este ocupată de Marcela Dărămuş, inspector şcolar general al ISJ Alba.

Pe primul loc la Senat este o surpriză, fiind ocupat de Radu Marcel Tuhuţ, primarul comunei Ciuruleasa din judeţul Alba, al cărui nume nu a fost vehiculat pentru o posibilă candidatură. Surse politice susţin că PSD ar putea opera modificări de ultim moment.
Pe locul doi la Senat se află rectorul Universităţii ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Daniel Breaz, care s-a arătat nemulţumit de poziţia pe care o ocupă şi ar putea renunţa la candidatură.

PSD a obţinut în Alba la locale 26 la sută, iar imediat după alegeri, preşedintele organizaţiei judeţene, Ioan Dîrzu, a demisionat fiind nemulţumit de rezultate, însă tot el a fost pus de organizaţia centrală să conducă partidul.

ALDE Alba, care la locale a obţinut 7%, vizează un mandat de deputat, însă conducerea judeţeană susţine că în urma distribuirilor ar putea prinde şi unul de senator.

Pe primul loc la Camera Deputaţilor se află Horaţiu Josan, proaspăt venit de la PNL. Horaţiu Josan a fost patru mandate primar al municipiului Aiud, iar înainte de alegerile locale a spus că îşi doreşte un mandat de parlamentar.

Primul loc la Senat este ocupat de avocatul Ovidiu Jidveian, fost preşedinte al PSD Alba Iulia, care a trecut la ALDE.

Şi PMP Alba speră la un mandat de parlamentar. Actualul deputat, Clement Negruţ ocupă primul loc la Cameră, în vreme ce lista la Senat este deschisă de consilierul judeţean Traian Ursaleş, fost primar al comunei Meteş. PMP a obţinut la alegerile locale în Alba peste 6 la sută.

USR nu a anunţat, încă, niciun candidat, deşi în judeţul Alba s-au strâns semnături pentru depunerea listelor, iar Nicuşor Dan caută în continuare oameni care nu au mai făcut politică.

sursa: www.mediafax.ro;

Categorie: mandri.ro
Tags: deputati, electorale, oferta, parlamentare, partide

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici