O profesoară a rămas însărcinată cu un elev de 13 ani

9

 

Alexandria Vera este o profesoară de 24 de ani din Texas. Până aici nimic deosebit. Însă, ea a devenit cunoscută din cauza unui scandal de proporţii în care este implicat şi un minor de 13 ani. În aceste momente, femeia este căutată în toată America.

Elevul a abordat-o pe profesoară pe Instagram, iar aceasta i-a dat numărul de telefon pentru a stabili o întâlnire prin care, elevul să recupereze un curs de la care lipsise. Profesoara a condus până la casa băiatului, iar acesta s-a dovedit a fi singur. Alexandria Vera a declarat autorităţilor că acesta a sărutat-o primul, iar la a doua întâlnire, tot în casa elevului, au întreţinut şi relaţii sexuale.

O lună mai târziu, în cadrul unui eveniment găzduit de şcoala unde Vera preda, a fost prezentată drept iubita băiatului, iar părinţii nu s-au arătat împotriva relaţiei dintre cei doi. Profesoara şi elevul nu au avut nicio problemă în a se manifesta în public, deşi relaţia lor era de-a dreptul scandaloasă.

În luna ianurie, Alexandria a rămas însărcinată cu minorul de 13 ani, dar a suferit un avort. Protecţia Copilului s-a prezentat la şcoala, iar Vera a devenit din ce în ce mai agitată.

Profesoara susține însă că familia elevului este cea care i-a încurajat și le-a susținut relația. Ea a rămas însărcinată, dar a avortat atunci când a aflat că Serviciul de Protecție a Copilului urma să se prezinte la școală pentru a-i pune întrebări. A fost dată afară de la școala unde preda și riscă să piardă definitiv dreptul de a mai practica această meserie.

 

 

Sursa:evz

Categorie: mandri.ro
Tags: avort, elev, minor, profesor, scandal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici