Nu trageți în pianist, verificați și acustica sălii!

utaarad6

Ar fi eronat din partea noastră să tragem în „pianist” . El e doar un artist, dă totul pe scenă căci așa fost învățat în anii de repetiții, de sacrificii imense. Fiind în lumea lui, performerul nu ar trebui să fie interesat de acustica sălii, de educația muzicală sau umană a auditoriului și alte aspecte ce i-ar putea strica spectacolul, luându-i din merite.

Jucătorii și antrenorii UTA-ei au uzat până la epuizare clapele. Au ridicat săli întregi în picioare un an întreg, au cules aplauze de pretutindeni, iar managerii lor, de asemenea. Și am ajuns la manageri.

Ei, probabil, de abia de câteva săptămâni încoace au realizat că au greșit puțin. Sau mai mult. Au declarat înaintea meciului de la Călărași că: „deficiențele pot fi acoperite prin atitudinea și spiritul cu care ne-a obișnuit echipa”. Obișnuința e foarte periculoasă. Îți adoarme simțurile, te deconectează puțin de realitate și-ți va da mereu impresia că merge și așa.

Era bine ca această încredere nemărginită în echipă și antrenori să fie gestionată puțin altfel la momentul potrivit. Ultima șansă, perioada de transferuri din iarnă. Sigur, nu mai e un secret că bugetul clubului e puțin în aer, în sensul că depinde de multe variabile, dar pentru „atitudinea și spiritul cu care ne-a obișnuit echipa” merită să cauți soluții și în gaură de șarpe.

Suntem siguri că și conducătorii UTA-ei și-au pus întrebări în timpul și după partida de ieri, de la Voluntari. Și toate încep cu dacă…și conțin măcar două-trei nume de fotbaliști, cu experiența unor meciuri cu miză. Țin minte, Strătilă a vorbit despre ele la începutul lunii februarie, după un amical cu Pîncota, dar cine-l să-l asculte. Iar, ieri, am ajuns la remarca pe cât de dură pe atât de adevărată a celuilalt mijlocaș de bandă, acolo unde insistă arădenii în a-și construi atacurile în absența unor fotbaliști cu personalitate și viziune în centru. „Ce să fac eu? Ăștia sunt speriați de bombe (referindu-se la colegii săi mai tineri), îi transmitea Copil antrenorului său, care încerca să dea indicații tactice de pe margine la 2-0.

Sigur, e și ghinion la mijloc prin accidentările cu Polgar, Filaret și Hlistei și suspendarea lui Manea, dar, cu tot respectul pentru ceea ce au făcut ei în acest sezon, depășindu-și demult condiția, nu sunt genul de fotbaliști care pot face diferența când te afli în fața unui adversar de o cu totul altă categorie.

  În localitățile Șagu și Vinga se întrerupe furnizarea apei, de 1 iunie

Așa că, forțată de împrejurări, „Bătrâna Doamnă” a început prima manșă a barajului de menținere/promovare în Liga 1 cu 4 juniori, în condițiile în care regulamentul îi dădea posibilitatea să evolueze și fără. Oricum, cel puțin Burlă, Tănase și Man și-au câștigat prin sudoare și realizări fără de care nici nu se ajungea până aici dreptul de a juca acest meci. Doar că, în unele partide, cum a fost cea de la Voluntari, ai nevoie și de oase tari. Jucătorii la 17, 18 sau 19 ani au talent, voință, vigoare (deși veneau și ei după trei meciuri oficiale în zece zile) și chiar valoare, dar când dai peste niște fotbaliști „tăvăliți” prin luptele Ligii 1, ca Bornescu, Maftei sau Achim, datele problemei se schimbă puțin.

UTA a terminat și meciul ce a adunat la stadionul „Anghel Iordănescu”  (au fost zăriți în tribune: Helmuth Duckadam, Marius Șumudică, Mihai Stoica, Valeriu Argăseală, Constantin Zotta) și în fața micilor ecrane toată floarea cea vestită a fotbalului românesc cu 5 juniori. Costin și Petre au venit și ei de pe bancă și doar Man fusese schimbat. Fără doar și poate, e un lucru pozitiv, admirabil, din care fotbalul arădean va avea de câștigat pe termen lung, doar că în această dublă decisivă pentru revenirea în elită am fi avut nevoie de ceva mai mult.

Dar, repetăm, nu trageți în „pianist”. Și, în general, nu trebuie tras în nimeni. Până la urmă, UTA a făcut un sezon extraordinar și încă nu e gata. În cele 90 de minute de la Arad, cu vreo 2000 de susținători în spate, nu e exclus miracolul. Și odată cu el și cei câțiva de dacă vor rămâne o reacție de moment, în încărcătura unui meci la care echipa fanion a Aradului putea și trebuia să se prezinte mai bine.

FOTO: Marius Anghel

Categorie: arad
Tags: uta voluntari nagy copil strătilă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici