Comisia Europeană a propus miercuri un proiect de înfiinţare a unei forţe de poliţie de frontieră comune, care să aibă în jur de 1.500 de membri şi care să poată fi mobilizată rapid la frontierele externe ale UE, în cazul unei crize, aşa cum este cea a imigranţilor şi refugiaţilor. Decizia mobilizării acestor trupe la frontiera externă a UE, deci implicit la frontierele aflate în această poziţie – precum Grecia, Italia, dar şi România, Bulgaria sau Polonia – ar urma să se facă printr-o decizie centralizată la nivel european. Statele naţionale ar putea să răstoarne o astfel de decizie de mobilizare a acestor trupe, printr-o majoritate care să se opună prin vot.
Propunerea Comisiei Europene trebuie avizată de Parlamentul European şi votată în Consiliul European, de către liderii fiecărui stat membru al UE, deci este departe de a intra în vigoare. Totuşi, aşa cum se întâmplă mereu cu astfel de decizii care implică luarea de decizii la nivel central al UE, dar care aduc atingere unor probleme statale, de tip naţional, s-a iscat din nou dezbaterea legată de suveranitatea naţională a membrelor UE. Este aceasta ştirbită, restrânsă sau nu, prin intervenţia unei forţe de poliţie comunitare la frontiera unui stat naţional?
Proiectul se bucură de susţinerea Franţei şi Germaniei, cele mai puternice voci la nivel de decizie europeană, dar şi a Italiei, afectată de valurile de migranţi, însă trezeşte suspiciuni în cazul Poloniei sau Greciei – ţară care a refuzat mult timp să solicite ajutor european pentru a gestiona fluxul de imigranţi cu care se confrunta.
Până în prezent, România, ţară cu frontieră externă a UE, nu a exprimat un punct de vedere contrar. „România susţine implementarea tuturor măsurilor necesare pentru securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene şi pentru garantarea securităţii interne, menţinându-se, totodată, principiul libertăţii de circulaţie în interiorul Uniunii”, arată un comunicat de presă al Guvernului, de joi, când premierul Dacian Cioloş a plecat la Bruxelles, la Consiliul European.
Astfel, prin acest proiect, în cazul unei crize la o frontieră externă a UE, aşa cum se întâmplă cu fluxul masiv de refugiaţi şi imigranţi dinspre Orientul Mijlociu, la graniţa Greciei, UE ar putea interveni rapid pentru a ţine sub control situaţia, chiar dacă ţara respectivă unde se află frontiera externă a UE s-ar opune sau nu ar considera necesară asistenţa.
„Asta nu înseamnă că se ştirbeşte suveranitatea statelor, pentru că aceste decizii le iau statele, în calitatea lor de state suverane şi independente. E un transfer pe care statele, cu bună ştiinţă – aşa cum l-au făcut pe agricultură, pe alte politici – au dreptul şi îl pot face şi pe paza comună a frontierelor. Dacă faci o poliţie de frontieră comună, la ea participă şi statele care nu au frontieră externă a UE. Şi ele trebuie să fie responsabile de paza frontierei externe, pentru că acum ele nu au nicio responsabilitate. De paza frontierei externe se ocupă grecii şi acum le dăm la cap că nu au făcut ce trebuia, se ocupă Italia şi îi criticăm şi pe ei şi le cerem să amprenteze toţi imigranţii. Dar de ce să nu aibă o responsabilitate în asta Austria, care e în mijlocul Europei, şi aşa mai departe? Eu cred că nu e contrară suveranităţii şi toate aceste decizii le iau statele, Comisia Europeană doar propune, Parlamentul avizează, dar deciziile se iau la Consiliu, care reprezintă statele. Unde ar fi problema?”, explică pentru gândul profesorul doctor Iordan Bărbulescu, preşedintele Senatului SNSPA.
Iulian Fota, fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională, consideră şi el că modelul de funcţionare al UE, la care statele membre au aderat, presupune că o parte din prerogativele naţionale se transferă la nivel central european, gestionate comun.
„Tehnic, cei care spun că are loc un transfer de suveranitate au dreptate. Dar nu asta e logica UE? Uşor, uşor, să transferăm o parte din prerogative de la statul naţional la nivel european. Este una dintre marile dezbateri, modul în care se va tranşa această chestiune ne arată în ce măsură UE mai are forţa să meargă cu proiectul înainte sau intrăm într-o perioadă de regres, de repliere. Şi cu Schengen-ul a fost discuţia, îl salvăm sau îl oprim şi revenim la ce am avut înainte? E ca la mersul pe bicicletă, dacă nu dăm la pedale, ne prăbuşim. Continuăm să dăm la pedale, este singura şansă de a ne salva, dacă ne oprim, pierdem UE şi e doar o chestie de timp până pierdem şi NATO”, explică pentru gândul Iulian Fota.
„Nu pierzi controlul ca stat, pentru că ai control prin mecanismul comun, prin reprezentanţii pe care îi ai la Bruxelles”
Transferul de prerogative decizionale la nivel centralizat comun la Bruxelles este însăşi ideea de funcţionare a UE, arată experţii consultaţi de gândul, iar acest lucru nu înseamnă că suveranitatea statelor membre este ştirbită sau restrânsă, pentru că deciziile sunt luate, prin mecanismele centralizate de la Bruxelles, tot de către reprezentanţii naţionali ai statelor membre, prin vot sau decizii comune.
„Este direcţia inevitabilă de evoluţie a UE. Câtă vreme UE, prin Schengen, se comportă în interior ca un stat şi nu ca mai multe state – ridicarea controlului la frontieră face ca ea să se comporte ca un stat – câtă vreme spaţiul acesta comun este fără niciun fel de restricţii la cele patru libere circulaţii, de persoane, de bunuri, de capitaluri şi de servicii, e firesc să ai o pază comună la frontieră. Pentru că până la urmă ce păzeşti sunt frontierele exterioare, în interior e o pază indirectă, mai degrabă pe servicii de informaţii. Câtă vreme UE funcţionează normativ, ca un stat, e firesc ca şi responsabilităţile să fie la nivelul UE. Va veni un moment când o categorie de infracţiuni va fi urmărită la nivelul UE, Europolul să devină un soi de FBI european. Pentru că altfel trece teroristul sau criminalul dintr-o ţară în alta şi nici nu ştii pe unde este”, explică profesorul Iordan Bărbulescu.
„Nu pierzi controlul ca stat, pentru că ai control prin mecanismul comun, prin reprezentanţii pe care îi ai la Bruxelles. Este o falsă aparenţă că sunt nişte birocraţi care decid, unul din birocraţii ăia poate fi birocratul tău într-un mecanism de decizie. Eu cred că facem dracul mai negru decât e, în discuţia asta. Este vechea dispută între federalişti şi suveranişti. Eu nu văd o problemă, vestea bună este că semnalul ar fi că suntem în continuare capabili să colaborăm.Există modalităţi de a-ţi păstra suveranitatea, dar altele decât cele cu care suntem noi obişnuiţi. Ţările astea mai puţin dezvoltate la minte şi mai puţin pregătite pentru aşa ceva, aşa cum suntem şi noi, nu reuşesc. Noi nu am reuşit să promovăm români în poziţii importante de decizie ale UE şi atunci e normal să ne temem. Dar dacă ai om la masa deciziilor, atunci care e problema?”, arată şi Iulian Fota.
„Această criză, precum alte mari crize în Europa, poate fi privită ca o oportunitate, nu ca o tragedie”
Profesorul Iordan Bărbulescu este de părere că proiectul înaintat de Comisia Europeană se va transpune în practică, în ciuda opoziţiei unor state membre, şi că acest moment de criză provocat de valul de migraţie dinspre Orientul Mijlociu trebuie privit ca o oportunitate, un moment în care UE poate să ia decizii care să o facă să funcţioneze mai bine.
„Este şi un joc de glezne, e firesc, dar dacă a ieşit această propunere, eu cred din experienţa mea că ei se pregătesc pentru asta. Această criză, precum alte mari crize în Europa, poate fi privită ca o oportunitate, nu ca o tragedie. E o oportunitate de a modifica, de a evolua într-o direcţie care nu poate fi decât una singură. Dacă ai un spaţiu fără control intern la frontiere sau cu un control foarte simplu şi ai un comportament de stat federal, nu poţi să nu te gândeşti că pe lângă oamenii de bună credinţă, profită şi oamenii de rea credinţă. Iar la asta trebuie să participe toate statele membre, şi cele care au frontieră externă, şi cele care nu au. Acum nu prea se întâmplă, vedem cum toată lumea aruncă în capul Greciei, care sigur că nu şi-a făcut treaba, dar la câte probleme au ei, erau oare capabili să-şi facă şi lecţiile astea? Să fim obiectivi, dacă îţi vin 800.000 de oameni, îi laşi să treacă, să scapi de ei”, spune Bărbulescu.
Profesorul mai explică faptul că o poliţie de frontieră comună, cu puteri reale de acţiune, spre deosebire de Frontex, agenţie cu prerogative în special privind cooperarea între poliţiile naţionale de frontieră din UE, ar fi benefică.
„Dacă am avea poliţie de frontieră comună a UE, ai putea să o mişti cu mult mai multă rapiditate, ar fi compusă din reprezentanţi ai tuturor ţărilor. Plus, financiar: România nu are posibilităţile Franţei, dar are frontieră externă. Este o evoluţie firească. Ar fi un grup de oameni recrutaţi din toate statele membre, cu un comandament unic la nivelul UE şi evident în strânsă colaborare cu statele. Dar aşa pot fi luaţi 2.000 de inşi de aici şi duşi dincolo, unde e pericolul, poţi să-i răreşti la o frontieră unde nu ai probleme şi să-i duci unde e o criză. E cu totul altceva. Dar totul în strânsă colaborare cu statele, aşa cum funcţionează şi politica externă, nu înseamnă că dacă s-a creat Serviciul European de Acţiune Externă, dispar ministerele de Externe ale statelor”, explică Iordan Bărbulescu.
Sursa: www.gandul.info