Mielul de Paște și Anotimpurile lui Vivaldi

miei

Medicul arădean, Otilia Ţigănaş, revine pe blogul personal cu o postare în care vorbeşte despre mielul de Paște.

Piața în care se vând mieii de Paște:

 

– Bună ziua, cu cât dați kilu’? Aș dori un mieluț zdravăn, tranșat frumușel.

 

– Cu 20 kilu’, da nu pot să-l vând decât viu. Ba mai mult, trebuie să mă asigur că înaintați cu el viu, cel puțin 500 de metri în afara pieței!

 

– Cum așa? Păi eu doresc carnea pregătită pentru gătit. Știți, un drob, o fripturică, un vinișor sec… ca tot românul!

 

Vânzătorul,  privind pe furiș în stânga și dreapta ca și cum ar fi urmărit, ridică vocea ostentativ:

 

– Cum să vi-l tai? Doamne ferește! Suntem sălbatici? Preistorici? Am ieșit din peșteră?

 

Continuă din ce în ce mai tare:

 

– Suntem canibali? Păi suntem europeni, domnule!

 

Apoi  trage scurt cu ochiul și șoptește:

 

– Pssst…veniți mai aproape! Normele europene și legislația în vigoare nu ne mai permit să-l tăiem nepregătit. Amenzi uriașe. De aceea io vi-l dau așa viu, îl conduceți până acasă, apoi io vin seara și vi-l tai acasă, cum îi normal. Oameni suntem, ce Dumnezeu! Îl tăiem în boxă la bloc, pe acoperiș, sau în garaj, chiar și în baie dacă aveți spațiu, apoi vi-l belesc bec! Așa fac toți! Veți semna aici o declarație pe proprie răspundere că v-am instruit, că nu veți tăia mielul niciodată, că îl veți crește și educa, aşa, ca pe propriul copil. Apoi fac factura proformă, dați banu’, vă trec pe lista de așteptare până adun 10-15 clienți pe aceeași stradă și gata-i lucrarea!

 

– Ce nebunie, așa ceva nu am auzit!

 

Un alt cioban, la auzul discuției, se bagă în vorbă. Are o pălăriuță rotundă, mică, neagră, așezată pe vârful capului și orientată cochet spre ceafă. Mustăcios. Mustața neagră ca tăciunele, obrazul roșu-roșu, probabil ars de soarele timpuriu al primăverii.

 

– Nu, nu ați auzit, că nu v-ați uitat la știri, poate. S-a și emis o ordonanță de urgență cu treaba asta! Dar să vedeți! Acu’, dacă avem timp de flecăreală… până trec controalele pe lângă noi… Că nu-s nici ei chiar așa de răi cum se zice, și ei ne înțeleg! Să vedeți ce norme ne-or băgat ăștia de la parlament! Prima ar fi tranchilizarea sonoră a mielului (ptiu, mi se încurcă limba când zic!). Se face înainte de sacrificare, cu Anotimpurile de Vivaldi, în doză de 8 ore/ zi, cu martori.

 

Primul cioban completează:

 

– Se cere un registru tipizat și fiscalizat, în care semnează proprietarul mielului și martorii, la începutul și sfârșitul fragmentului muzical, notând ora exactă. Ăia care semnează trebuie să-și facă adeverință de cazier. Europa nu acceptă infractori și delincvenți la semnat! În orice caz, nu la miei! În rest, da.

  Containere de colectare a hainelor, încălțămintei sau a jucăriilor, amplasate în Arad

 

– Să-i pui muzică mielului? Nu suntem normali! rostește cumpărătorul care așa, la prima privire, pare să aibă ceva școli și stil în dotare.

 

– Nu, sigur că nu suntem normali, dar ce contează? revine ciobanul al doilea. Oh da, îi pui muzică 14 zile înaintea tăierii. O firmă bucureșteană este unic importator al unui aparat obligatoriu – Modem PZ/ 25Y 602, aparat electronic care măsoară bucuria din ochii animalului înainte de sacrificare. Tehnică de vârf! Dacă nu îi pui muzica aia, aparatul te prinde și te bagă pe bucurie zero în priviri, la concluzii. Ar fi bun aparatul, nu zic că nu-i bun, fiindcă nu poți trișa, dar costă cam 300 de euro! Eu mi-am luat două, că a fost obligatoriu, chiar dacă am declarat că nu tai pe nimeni. Păi cum scot eu 600 de euro dacă nu tai prin garaje în cartiere?

 

Colegul cioban intervine:

 

– Și eu am două, dar le folosesc la muiere. Așa de bine ne distrăm seara la stână cu pruncii, după ce mâncăm, ne măsurăm bucuria din ochi! Râdem cât nu râdem toată ziua cu oile pe deal! Credeți-mă, merită! Te miri ce poate să scoată din el aparatul ăla! La muiere i-o scos bucurie 7,49 când o fost soacra la noi. Să mori, nu alta!

 

– Interesant… adică… ce idioțenie! O enormitate. Dar numai muzică îi trebuie mielului? Altceva, nu?

 

– Mielul mai trebuie deparazitat pe blăniță cu infuzie ecologică de arțar. Aici iar îi bai, că nu se acceptă decât frunze de la anumiți arțari acreditați. Tot la București e sursa. Echipele de control nu permit niciun alt arțar în afara celor de pe lista oficială. De asemenea, se dau copitele mielului cu ceară naturală din anumite stupine. Ca să strălucească, să-l facă fericit și împăcat cu soarta.

 

Cumpărătorul uluit:

 

– Vă tot ascult mirat,  văd că în jur într-adevăr nu se mai taie miei. Mă simt de parcă aș fi la televizor, într-o scenetă umoristică. Vorbiți serios? Chiar așa sună normele europene?

 

– Nu știu exact cum sună, dar avem o ordonanță de urgență! Hihihi – fiu-mio chiar zice câteodată – „tată, normele europene sunt totalitatea normelor imposibil de aplicat la noi!” Hihihi… Da’ las’ că om fi noi ciobani, da n-om fi nici noi proștii lor! Psss! hai că vin controalele tura a treia! Patru miei le-am dat de dimineață!

 

Ia notează-ți dumitale rapid pe mobil (văd că ai mobil ca lumea!) adresa mea de mail și scrie-mi imediat ce pleacă ăștia: ROMCRETINU@europaște yahoo.miel.

 

Dacă vrei, te trec prin Modem PZ/ 25 Y 602. Nu că ai fi oaie, domnul meu, numa așa de chestie, să vedem câtă bucurie ai în priviri, că se apropie Paștele!

 

Din volumul de proze scurte „Femeia cu șapte pălării”

Categorie: arad
Tags: blog, miel, otilia, Paste, stiri arad, tiganas

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici