MAE: Al doilea grup de cetăţeni români, de 108 persoane, a revenit în ţară

avion 1

Ministerul Afacerilor Externe precizează că zborul umanitar operat de TAROM RO2264, cu care a revenit în ţară al doilea grup de cetăţeni români, de 108 persoane, blocate pe aeroportul Ataturk din Istanbul, a aterizat la ora 4.10.

”Aşa cum s-a precizat anterior, acest zbor umanitar, ale cărui costuri au fost suportate din fondul MAE pentru situaţii de urgenţă şi criză, a repatriat cetăţenii români care nu au putut călători cu alte companii. În acest context, MAE precizează că, de la debutul situaţiei din Turcia, a fost activată în regim de urgenţă Celula de Criză a Ministerului Afacerilor Externe, care a gestionat procedurile specifice de repatriere, în conlucrare cu instituţiile româneşti cu atribuţii în domeniu. Au fost înregistrate aproximativ 2.300 de apeluri telefonice. Toate misiunile diplomatice şi oficiile consulare din zonă, coordonate de Celula de Criză, au fost implicate în acordarea asistenţei şi protecţiei consulare necesare (Ankara, Istanbul, Izmir, Sofia, Atena, consulatul onorific al României la Antalya). De asemenea, structurile Celulei de Criză a MAE acţionează în regim de permanenţă”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de către MAE.

Celula de Criză continuă să monitorizeze evoluţiile. Pentru acordarea corespunzătoare a asistenţei consulare şi preluarea operativă a solicitărilor cetăţenilor români, MAE a pus la dispoziţia cetăţenilor interesaţi în mod suplimentar şi linia telefonică TelVerde 0800 800 407 (accesibilă numai din România, în regim de gratuitate), precum şi adresa de e-mail: callcenter@mae.ro. Cetăţenii români aflaţi în Turcia au în continuare la dispoziţie numerele de telefon: +90.312.44.77.920; +90 212 3583541; +90 212 3580516; +90 212 3583537, +90 232 4650579.
Sursă: Mediafax
Categorie: mandri.ro
Tags: adusi in tara, aeroport Ataturk, istanbul, romani, zbor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici