Lui Ovidiu Tender i s-a anulat pedeapsa de 6 ani și 9 luni de închisoare

tender

Tribunalul Arad a admis contestaţia la executare formulată de afaceristul Ovidiu Tender, anulând pedeapsa de 6 ani şi 9 luni de închisoare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi i-a stabilit, pentru celelalte infracţiuni pentru care fusese condamnat, o pedeapsă de 9 ani şi 2 luni închisoare.

Hotărârea instanţei nu este definitivă, ea putând fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare, scrie agerpres.ro.

Tender a solicitat recontopirea pedepselor ce i-au fost aplicate şi pentru care a fost condamnat la 12 ani şi 7 luni de închisoare, informează Diana Dărăban, purtător de cuvânt al Tribunalului Arad.

Potrivit acesteia, Tender a invocat că, urmare a Deciziei Curţii Constituţionale, fapta de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani şi 9 luni nu mai constituie infracţiune.

” (…)desfiinţează în parte hotărârile penale privitoare la petentul condamnat în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu pe care o constată dezincriminată; descontopeşte pedeapsa rezultantă de 12 ani şi 7 luni închisoare şi repune pedepsele în individualitatea lor respectiv: 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune; 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat; 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani; 5 închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani; contopeşte pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse respectiv de 4 ani şi 2 luni închisoare, petentul executând în final pedeapsa de 9 ani şi 2 luni închisoare”, conform Hotărârii Tribunalului Arad, pronunţată joi,

De asemenea, magistraţii arădeni au aplicat petentului pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv interzicerea exerciţiul drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public şi dreptul de a fi asociat, acţionar, administrator sau beneficiar real într-o societate comercială, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

  O nouă promoţie de la Ryanair: zboruri cu 4,99 euro spre Germania

În prezent, Ovidiu Tender îşi ispăşeşte pedeapsa cu închisoarea în Penitenciarul Arad.

Sursă: Agerpres

Categorie: arad
Tags: anulare, importante, inchisoare, ovidiu tender, pedeapsa, stiria rad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici