La 23 de ani a renunțat la viața modernă pentru a lupta împotriva Statului Islamic

Joanna Palani 674323

Povestea unei tinere de 23 de ani din Copenhaga, Danemarca, a uluit întreaga lume. Aceasta a renunțat la facultate și a plecat în 2014 în Siria să lupte împotriva jihadistiștilor ISIS, care au îngrozit mapamondul cu atrocitățile lor.

 

Joanna Palani dă dovadă de un curaj nebun. Ea a renunțat în noiembrie 2014 la toată viața ei, la școală, la ținutele elegante, și pantofii cu toc ca să îmbrace uniforma de soldat și să ucidă jihadiști, luptând alături de soldații kurzi în prima linie, timp de un an.

 

Deși în primele zile nu i-a fost deloc ușor, aceasta nu s-a speriat și a luptat cot la cot cu militarii kurzi. Un camarad de-al ei suedez a fost ucis chiar sub ochii, în prima noapte de luptă, de un lunetist care i-a detectat din cauza fumului de țigară.

În următoarele luni, ea și-a dat seama că are un adevărat talent la trasul cu arma și să atace fără să facă zgomot, mai ales pe timp de noapte. Joanna spune că a învățat să tragă de la vârsta de nouă ani, iar acest lucru i-a prins foarte bine și a putut chiar să antreneze și alte fete.

 

Întoarsă de pe front, aceasta a povestit presei detalii din Iadul pe care l-a trăit acolo, iar în mod surprinzător aceasta susține că jihadiștii sunt extrem de ușor de ucis, însă soldații președintelui sirian . „Luptătorii ISIS sunt foarte ușor de ucis. Sunt foarte buni în a-și sacrifica propriile vieți, dar soldații lui Assad sunt foarte bine antrenați și sunt precum niște mașini de ucis”, a declarat Joanna.

  Adevarul despre operatia suferita de Andrei Galut! “I-au reconstruit fata!”

 

Tânăra a luptat în cadrul Unității de Protecție Populară (YPG) tip de șase luni, iar apoi s-a alăturat luptătorilor Peshmerga pentru încă șase luni, însă acum i-a expirat pașaportul, iar potrivit noilor legi dacă se mai întoarce în Siria sau Irak poate fi arestată șase ani.

 

 

Sursa:libertatea

Categorie: mandri.ro
Tags: armata, isis, joanna, moderna, teroristi, viata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici