La 1 minut de un rezultat de prestigiu: Spezia – UTA 2-1

utasp

În cel mai puternic amical al verii, „Bărâna Doamnă” a fost foarte aproape de un rezultat pozitiv, de moral, în fața formației de Serie B, Spezia Calcio, care anul trecut s-a bătut pentru promovarea în elita fotbalului italian. „Alb-negrii” disputaseră și înainte cu 24 de ore un test (2-2 cu Gubbio), așa că au utilizat împotriva arădenilor pentru marea parte a întâlnirii doar o parte dintre titulari.

Cu toate astea, formația lui Domenico Di Carlo a fost „vioara întâi” în special în prima parte, când a avut o posesie net superioară și și-au creat numeroase faze de poartă. Miron, însă, a fost atent la finalizările lui Iemmelo și Mastinu, iar șutul lui Vignali a ocolit de puțin încheietura barelor. Lobul lui Iemmelo ce a trecut de puțin peste a anunțat deschiderea scorului. În minutul 34, Del Col a centrat de pe dreapta și Sciaudone a reluat acrobatic, din voleu, la colțul scurt: 1-0.

UTA nu a avut replică până la pauză, dar schimbările și indicațiile lui Nagy au schimbat fața echipei în actul secund. Proaspăt veniți de pe bancă, Rus și Andor l-au intrebuințat serios pe Chichizola, pentru ca, în replica, Awua să tragă din poziție bună doar în blocaj. Cristi Andor a mai avut două șuturi periculoase spre buturile adverse, dar golul de 1-1 a venit de la Adi Petre. Tânărul atacant a fost pe fază la respingerea portarului advers după o finalizare a lui Man de la marginea careului. Era minutul 81 și se părea că „alb-roșii” vor obține un rezultat de prestigiu. Însă, la ultima fază a partidei, Pulzetti l-a găsit la 20 de metri pe Piccolo, care l-a învins pe Mara cu un șut plasat, cu stângul. 2-1 rezultat final.

  Cătălina Ponor ratează podiumul la bârnă

Arădenii joacă din nou mâine seara în Italia, în „ triunghiularul” cu SS Jesina (Serie D) și echipa din prima divizie grecească Panteolikos FC.

Formații:

Spezia: Chichizola – De Col, Maigini (46 Acampora, 66 Pulzetti), Terzi (66 N. Valentini), Migliore (66 Tamas) – Vignali, Awua (66 Errasti), Sciaudone – Mastinu (66 Ciurria), Iemmello, Okereke (66 Piccolo).

UTA: Miron (74 Mara) – Manea (57 Filaret), Iuga (46 Covaci), Gligor (74 Costin), Burlă – Strătilă (61 Strătilă), Chindriș (74 Tănase), Tănase (46 Jorza), Copil (46 Andor) – Man (46 Rus) – Curtuiuș (61 Petre).

Categorie: sport
Tags: arad uta liga a 2-a spezia petre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici