Kilometraj falsificat la jumătate din mașinile second-hand. Ce riscă samsarii

masini 1

Mai mulţi parlamentari, printre care şi fostul preşedinte Traian Băsescu vin cu o astfel de propunere. Dacă va deveni lege, vânzătorii vor fi obligaţi să completeze pe proprie răspundere numărul real de kilometri ai maşinii. Cei care mint şi sunt prinşi, vor fi traşi la răspundere pentru fals în declaraţii.
România a înregistrat, de la începutul anului şi până acum, un record negativ: din 7 maşini înmatriculate, 6 sunt aduse din străinătate, la mâna a două. Mai exact, 253.000 de autoturisme de care europenii din vest s-au debarasat au fost luate de bune de ai noştri. Hârburi pe patru roţi, unele sunt adevărate pericole în trafic.

Cristian Munteanu, preşedinte Asociaţia Service Auto Independente: “Cea mai mare explozie de înmatriculări de autovehicule din România o reprezintă cele din categoria cu o vechime de peste 17 ani. Asta înseamnă că acele autovehicule în următorii 2 ani de zile vor avea nişte probleme grave la sistemul de direcţie, la sistemul de frânare, la articulaţii, lucru care efectiv pune în pericol siguranţă rutieră.”

Şi mai grav este că, potrivit mecanicilor auto, aproape jumătate dintre aceste rable au şi kilometrajul dat înapoi. Unele chiar de două-trei ori. La acest capitol, câţiva parlamentari susţin că au găsit o posibilă rezolvare.
Tudor Ciuhodaru, co-iniţiator al propunerii legislative: “Să punem STOP șarlataniei…”
Concret, aleşii vor să modifice Codul Rutier astfel încât vânzătorul unei maşini să fie obligat să completeze în talon numărul kilometrilor rulaţi ai maşinii, la dată tranzacţiei.

“În cazul înstrăinării vehiculului, fostul proprietar al acestuia este obligat să completeze pe certificatul de înmatriculare o declaraţie pe proprie răspundere privind datele de identificare ale persoanei către care a înstrăinat vehiculul, dată înstrăinării, precum şi indicaţia contorului kilometric la dată înstrăinării”, se spune în proiectul de modificare a legii.
Dacă ulterior, se va dovedi că a fost dat înapoi kilometrajul, vânzătorul poate fi acuzat de fals în declaraţii, infracţiune pedepsită de Codul Penal cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă.
Primii vizaţi sunt cei care au făcut o afacere din comercializarea vechiturilor aduse de peste hotare. În practică, aceştia plătesc apoximativ 100 de euro pentru reducerea numărului de kilometri afişaţi în bordul maşinilor.

  • Efectul: preţul vehiculului creşte chiar şi cu 1.000 de euro, însă siguranţă cumpărătorului are de suferit. Legea care ar urmă să le vină de hac acestor samsari va intră în dezbaterea aleşilor la toamna noteaza stirileprotv.ro
Categorie: arad
Tags: importante, kilometrii, Samsarii, second hand, Vechituri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici