Iustin Cionca, la inundațiile de la Olari: „Am cerut sprijinul ANIF și se va interveni astăzi!” (foto)

inundatii olari 4

Președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, a solicitat ieri ajutorul ANIF pentru rezolvarea situației din comuna Olari, unde din cauza precipitațiilor abundente a defulat Canalul Morilor.

inundatii olari (5)
„Am fost la fața locului împreună cu vicepreședintele Consiliului Județean, doamna Claudia Boghicevici, cu domnul consilier județean Doru Bozga și cu domnul primarul Petru Răuț, și am constatat că suprafețe mari de teren sunt afectate. I-am cerut domnului director Mircea Purcaru, de la ANIF, o intervenție de urgență, întrucât oamenii din comună, care trăiesc cu precădere din agricultură, au ajuns la limita disperării. Avem primar nou, la Olari, și îi acordăm tot sprijinul pentru rezolvarea acestei situații, întrucât nu s-a mai confruntat cu o astfel de criză. Aceeași situație este la Pâncota, de unde astăzivoi primi datele exacte”, spune președintele Consiliului Județean.

inundatii olari (6)
Avem asigurări că, în cursul zilei de luni, ANIF va interveni pe canal, în vederea rezolvării acestei situații extreme. „Domnul Purcaru mi-a comunicat în această seară că are acordul Ministerului Agriculturii pentru a acționa în zona afectată. Luni dimineața va fi la Olari, cu utilajele, pentru a interveni pe Canal. Este o grabă justificată, oamenii de acolo nu trebuie lăsați să se descurce singuri, cum pot!”

inundatii olari (7)
La nivelul Consiliului Județean se creează o echipă de lucru pentru evaluarea, în colaborare cu alte instituții, a efectelor inundațiilor din județ și a pagubelor suferite de arădeni. Președintele Consiliului Județean, dl. Iustin Cionca, va face demersurile necesare în vederea aflării și comunicării către cei afectați de inundații a condițiilor de despăgubire în caz de calamități.

Categorie: arad
Tags: anif, calamitate, cionca, Olari, olari inundatii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici