Guvernul ar pregăti o nouă suprataxare pentru firme. Suma plătită din 2019 pentru fiecare angajat

Taxe si impozite

Guvernul ar pregăti o suprataxare a tuturor firmelor din România. Este vorba despre o nouă contribuţie a angajatorului, care va plăti, de la 1 ianuarie 2019, 84 de lei pentru fiecare angajat.

Informaţia apare în acelaşi document oficial de pe site-ul Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul, în care este prevăzută şi suspendarea contribuţiilor la Pilonul 2, de la 1 iulie.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că scandalul pensiilor este o “harababură” totală, iar guvernanţii trebuie să spună ce au de gând cu pilonul II și dacă mai au bani de pensii și salarii până la sfârşitul anului.

61961667

În proiectul de lege pentru reglementarea pensiilor obligatorii administrate privat scrie că după suspendarea contribuţiilor, prevăzută între 1 iulie şi 31 decembrie, vor fi introduse alte două contribuţii: una pentru angajat, de 84 de lei, în 2019, care va creşte anual până la 125 de lei, în 2022, şi una pentru angajator.

Aceasta din urmă va fi egală cu a angajatului şi va fi dedusă din impozitul pe profit, în funcţie de mărimea companiei.

Concret, la un salariu de 4000 de lei brut, de exemplu, în prezent, 850 de lei se duc la Pilonul 1 de pensii, cel de stat, şi 150 de lei, adică 3,75% din brut, la Pilonul II.

De la 1 iulie, proiectul de lege pregătit de Guvern prevede desfiinţarea acestei contribuţii şi timp de 6 luni statul va încasa integral câte un sfert din toate salariile din România. În exemplul nostru, suma ar fi de 1.000 de lei. Iar din toată ţara se vor strânge aproape un miliard de euro, în jumătate de an.

De la 1 ianuarie 2019, s-ar adăuga o nouă contribuţie pentru salariat, de 84 de lei pe lună, care s-ar putea însă deduce din impozitul pe venit, potrivit proiectului.

Contribuţia nouă pentru angajator va fi identică, 84 de lei – deductibila şi ea, teoretic, din impozitul pe profit al firmei. Propunerea de taxare suplimentară a fost făcută de preşedintele Comisiei de Prognoză, Ion Ghizdeanu.

Ion Ghizdeanu, preşedintele Comisiei de Prognoza: Poate să fie o pârghie de creştere a veniturilor contributorilor o astfel de contribuţie deductibilă, ceea ce nu înseamnă şi nu am scris nicăieri că este o creştere de taxă a angajatorului, vorbesc…
Reporter: E o contribuţie suplimentară pentru angajator, pe care nu o are acum.
Ion Ghizdeanu: Dacă este deductibila, nu mai este suplimentară.
Reporter: E deductibilă în măsura în care face profit. Dacă nu face profit?
Ion GhizdeanuNu, dacă e în măsura în care face profit nu avem nicio societate, în măsura în care este închidem toate fabricile, dacă, dacă, dacă, deci cu dacă, ziceţi şi dumneavoastră ca eu trebui să mă enervez la vârsta asta şi ziceţi că de ce mă enervez eu.

Doar 10% din companiile de la noi plătesc însă impozit pe profit, atenţionează cei din opoziţie.

  Grindeanu: „Nu voi mai accepta nicio iniţiativă de genul Ordonanţa 13 în Guvern“

Florin Câțu, senator PNL: “Anul trecut, tot printr-o ordonanţă, Guvernul a introdus impozitul pe cifra de afaceri până la un milion de euro. În România, astăzi, sunt 90% din companii cu cifra de afaceri până la un milion de euro. Deci 90% din companii nu îşi pot deduce din impozitul pe profit.

Claudiu Năsui, deputat USR: “Mărim practic povara fiscală pe muncă, ceea ce este o mare mârlănie într-o ţară ca România, care are impozite pe munca foarte mari. Vă reamintesc că aproximativ pentru fiecare leu pe care dvs, eu, oricine primeşte un leu de la angajatorul sau, încă un leu trebuie plătit la stat.”

O altă problemă ar fi în cazul salariului minim pe economie, de 1900 de lei brut. Noua contribuţie de 84 de lei nu ar avea din ce să fie dedusă, pentru că impozitul pe venit este de 75 de lei, aşa că salariile ar scădea cu aproximativ 10 lei după introducerea noului bir. Şi nu este vorba despre câţiva oameni, ci de 3,2 milioane de salariaţi care au acum acest venit înregistrat în Revisal.

Preşedintele Iohannis le-a cerut reprezentanţilor guvernanului să răspundă la două întrebări legate de scandalul pensiilor.

Klaus Iohannis, preşedintele României: “Ce aveţi de gând cu pilonul ÎI de pensii? Mai aveţi bani de pensii şi salarii până la sfârşitul anului?”

Nici partenerii de Guvernare ai PSD, cei de la ALDE, nu sunt de acord cu schimbările propuse pentru Pilonul II.

Varujan Vosganian, senator ALDE: “Mărturisesc că nu am avut niciodată discuţii cu colegii de la PSD pe tema suspendării Pilonului II de pensii şi chiar dacă am fi avut noi am fi susţinut clar că nu suntem de acord cu asta.”

Reprezentanţii companiilor americane din România susţin şi ei forma actuală a Pilonului II.

Daniela Nemoianu, vicepreşedinte AmCham: “Poziţia Camerei de Comerţ Americane este de consolidare a structurii actuale a sistemului de pensii, să fie create mecanisme noi de încurajare a investiţiilor acestor fonduri de pensii, în niciun caz destrămarea lor subită.”

Taxarea suplimentară a angajatorilor nu a fost infirmată până acum de nici un reprezentant al Guvernului noteaza stirileprotv.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: contributii, firme, guvern, suprataxare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici