Farmaciile vor fi sancționate pentru nerespectarea programului și lipsa medicamentelor. Vor pierde contracte dacă cer bani bolnavilor

vezi ce farmacii vor fi deschise in ziua de craciun

Firmele furnizoare de servicii de radioterapie sau dializă care solicită bani pacienților vor fi sancționate chiar și cu rezilierea contractului de furnizare, iar farmaciile care au contract cu casa de asigurări de sănătate, dar nu respectă programul și nu asigură medicamentele necesare, vor pierde din sumele cuvenite.

 

Conform unui proiect de act normativ al Ministerului Sănătății, citat de News.ro, va fi interzisă încasarea unor sume de bani de la asigurați pentru serviciile de radioterapie, pentru care nu este stabilită o reglementare în acest sens, cu excepția celei de-a doua opinii medicale, la cererea expresă a asiguratului și numai în situația în care aceasta a fost acordată de o altă echipă medicală decât cea care a aprobat planul de tratament inițial.

 

Actul normativ prevede sancționarea furnizorilor de radioterapie în cazul în care se constată încasarea necuvenită a unor sume de la asigurați.

 

Astfel, la prima constatare va fi reținută furnizorului de radioterapie o sumă calculată prin aplicarea a 20% din contravaloarea serviciilor de radioterapie aferente lunii în care s-au înregistrat aceste situații. În cazul în care se constată și a doua oară aceeași situație, de la furnizor va fi reținută o sumă calculată prin aplicarea a 30% din contravaloarea serviciilor de radioterapie aferente lunii în care s-au înregistrat aceste situații, iar la a treia abatere, se va reține 40% din contravaloarea serviciilor. La a patra constatare a nerespectării de către furnizor a acestei obligații, contractul de furnizare a acestor servicii va fi reziliat.

 

Prin același proiect este interzisă încasarea de bani de la pacienții asigurați pentru serviciile medicale paraclinice și pentru serviciile de dializă furnizate în cadrul programelor naționale de sănătate curative pentru care nu este stabilită o reglementare în acest sens. Furnizorii acestor servicii care nu respect noile prevederi vor primi sancțiuni care pot merge până la rezilierea contractelor la cea de a patra abatere , după modelul celor din radioterapie.

  540 de lei pe lună se alocă fiecărui refugiat, în timp ce persoanele cu handicap grav primesc doar 234 lei

 

Sancțiuni vor fi aplicate și farmaciilor aflate în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate care nu respectă programul anunțat și nu asigură medicația necesară bolnavilor incluși în programele naționale. Astfel, la constatarea nerespectării acestor obligații, pot fi diminuate cu 5-16% sumele cuvenite pentru luna în care s-au înregistrat aceste situații.

 

Serviciile medicale, inclusiv prescrierea și eliberarea medicamentelor și materialelor sanitare specifice asigurate bolnavilor în cadrul programelor naționale de sănătate curative pot fi acordate într-o unitate sanitară în regim ambulatoriu, în spitalizare de zi, concomitent cu serviciile medicale spitalicești furnizate în regim de spitalizare continuă într-o altă unitate sanitară, dacă spitalul la care pacientul este internat nu poate acorda acele servicii.

 

Pentru aceste situații, serviciile asigurate în cadrul programelor naționale de sănătate curative sunt validate și decontate din bugetul programelor naționale de sănătate curative.

 

În plus, dacă pacientul necesită transport medicalizat, unitatea sanitară în care bolnavul este internat în regim de spitalizare continuă suportă contravaloarea transportului în vederea efectuării serviciilor asigurate în cadrul programelor naționale de sanătate cu scop curativ.

 

Același proiect mai prevede că includerea unităților de specialitate în programele naționale de sănătate se va realiza pe baza unor criterii elaborate la propunerea comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătății și a unei metodologii de selecție care se aprobă prin normele tehnice, cu încadrare în limita fondurilor aprobate.

 

 

 

Sursa:profit

Categorie: mandri.ro
Tags: farmacii, furnizori, medicale, radioterapi, reguli, servicii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici