Elevii arădeni, vegheaţi de 80 de poliţişti zilnic

politie arad

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad anunţă că în baza planului de acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în unitățile de învățământ preuniversitare și în zona adiacentă acestora, peste 80 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră și de prevenire a criminalității desfășoară zilnic activități specifice, în scopul creșterii siguranței elevilor.

Astfel, în cursul zilei de ieri, au fost desfășurate 318 activități preventive în cadrul orelor de curs, dintre care 230 au fost la unitățile de învățământ din mediul urban și 88 la cele din mediul rural.

„Au fost depistați pe raza municipiului patru elevi care absentau nejustificat de la cursuri, în cazul acestora fiind anunțată conducerea unității școlare. În conformitate cu normele Legii 333/2003, au fost efectuate 12 controale pentru verificarea modului de supraveghere, pază și acces în unitățile școlare și au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale”, spun reprezentanţii IPJ Arad.

Astfel de activități, menite să conducă la creșterea gradului de siguranță în rândul elevilor, vor continua și în perioada următoare.

 

 

 

Categorie: arad
Tags: campanie, elevi, politie, scoli, siguranta, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici