Elena Udrea, CONDAMNATĂ la şase ani de închisoare cu executare!

Elena Udrea1

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au condamnat-o, marţi, pe Elena Udrea pentru trei infracţiuni de luare de mită la cinci, patru şi respectiv şase ani de închisoare, iar pentru abuz în serviciu, fostul ministru al Turismului a primit o condamnare tot de şase ani de închisoare, pedepsele fiind contopite, în final instanţa dispunând şase ani de închisoare cu executare pentru Elena Udrea. Aceasta a fost achitată pentru infracţiunea de tentativă de folosire de declaraţii false sau incomplete.

În acelaşi dosar “Gala Bute”, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, iar fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii, Ana Maria Topoliceanu, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare.

Tudor Breazu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la luare de mită, Dragoş Botoroagă la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, în timp ce fostul secretar general în MDRT, Gheorghe Nastasia, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a fost condamnat de instanţa supremă la patru ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală şi trei ani pentru încă o infracţiune de evaziune fiscală, instanţa contopind pedepsele şi dispunând o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare.

Pe de altă parte, fostul ministru Ion Ariton a fost achitat pentru infracţiunile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosirea influenţei.

Decizia magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) nu este definitivă.

Magistraţii au mai dispus ca Elena Udrea să plătească suma de 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile către Autorittatea Naţională pentru Turism şi pe fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, să plătească către Ministerul Finanţelor 737.507 lei despăgubiri civile, plus dobânzi şi penalizări.

  Constantin Traian Igaș: “Propun simplificarea apobărilor ISU”

Înainte de pronunţarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Elena Udrea a declarat că se aştepta la o achitare.

“Evident că este un moment important după doi ani şi ceva de când durează acest proces. Ce am avut de spus am spus în faţa instanţei. Este un dosar făcut pe declaraţiile unor persoane care au încercat să se salveze. Soluţia nu poate fi decât aceea de achitare. În general, am văzut că femeile sunt mai curajoase decât bărbaţii şi cred că e mai bine astăzi să fii judecat de un complet de femei decât de bărbaţi. Vom vedea care sunt evoluţiile în perioada următoare pentru că lucrurile nu mai seamănă cu ce se întâmpla acum doi ani”, a declarat Elena Udrea la Secţia 2 de Poliţie, unde a mers ca urmare a controlului judiciar dispus în cel mai recent dosar al fostului ministru.

La data de 21 aprilie 2015, Elena Udrea a fost trimisă în judecată, în dosarul “Gala Bute”, în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului omonim de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi respectiv de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi minister a mai multor contracte. Alături de Udrea, au fost trimişi în judecată fostul ministru Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Botoroagă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici