După „gogoaşa” electorală „pasajele”, laboratoarele PNL Arad aruncă pe piaţă minciuna „aeroportul”

sigla pnl

PNL Arad este în corzi după ce mai multe scandaluri au afectat serios imaginea partidului la nivel local, în ultima lună de zile. Site-ul mandri.ro scria, în urmă cu două săptămâni, că în laboratoarele PNL se caută soluţii pentru a acoperi scandalul legat de desfiinţarea aeroportului arădean.

(Vezi aici: Agitaţie la PNL Arad. Se caută soluţii pentru contracararea scandalului „aeroportul”).

La acea vreme, surse din cadrul PNL Arad au declarat pentru mandri.ro că se caută soluţii pentru a nu accentua pierderea de voturi, în perspectiva alegerilor parlamentare din 11 decembrie. Acum, PNL a lansat pe piaţă o nouă „gogoaşă” electorală, după cea legată de cele două pasaje nefinalizate din municipiu. Surse liberale spun că: „situaţia la partid e critică, nu doar la nivel naţional, ci şi local. De aceea se pregătesc noi promisiuni care, veţi vedea, nu vor avea acoperire.” Arădenii se vor lămuri, ce-i drept după alegeri, care este adevărul. Cu atât mai mult, cu cât înainte de alegerile locale, PNL Arad a lansat „gogoaşa” unei companii aeriene care va avea curse de pe Aeroportul Arad. De altfel prin asta au încercat să justifice investiţia de 2 milioane de euro în acest obiectiv.

Cert este că PNL la nivel naţional era cotat cu 21%, într-un sondaj dat publicităţii luna trecută. Acest fapt, dar şi posibila alunecare spre „mai jos” (din pricina unor scandaluri, gen „aeroportul”, „pasajele”, plecarea UTA-ei din Arad) îi disperă pe liberalii arădeni. P.S. 1 Să presupunem că aceste curse charter vor exista, ele vor funcţiona doar trei luni. Vor fi un fel de curse PITO Trans între Arad şi Şomoşcheş iar aeroportul ARAD va deveni un GARAJ de lux (peste 2 milioane de euro investite). P.S 2 Site-ul mandri.ro nu face altceva decât să atragă atenţia autorităţilor locale atunci când acestea greşesc, întrucât deciziile luate au efect aspra arădenilor pe termen lung.

Categorie: arad
Tags: aeroport, cja, electoral, importante, PNL, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici