DNA joaca la UTA. Managerul Codrut Gradinaru saltat de procurori

IMG 5899

Managerul clubului, Codru Grădinariu, a fost ridicat de procurori și, din informațiile pe care le deținem, acesta ar fi fost ridicat și dus la sediul DNA pentru audieri.

Actiunea procurorilor ar fi pornit în urma unui autodenunț formulat de către un jucător al UTA.

UPDATE Departamentul de presa al clubului UTA a transmis urmatorul comunicat de presa :

„În această dimineaţă clubul nostru a fost vizat de o anchetă a DGA cu privire la o presupusă implicare a noastră în meciul dintre ACS Foresta Suceava şi ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, din cadrul campionatului recent încheiat.

Cu deschiderea firească a unui club care are la bază onestitate și fair play, ne-am pus la dispoziţia organelor de anchetă atât din punct de vedere al declaraţiilor cât şi al documentelor. Sperăm într-o urgentare a anchetei, iar concluziile să exonereze clubul nostru de orice implicare în eventuale jocuri de culise care vizează această partidă. Menționăm că nu s-a luat nici o măsură împotriva vreunei persoane din club.

Dorim să-i asigurăm pe suporterii noştri că ne-am apărat întotdeauna şansele doar pe teren şi ne exprimăm speranţa că şi adversarii noştri au făcut la fel.
În aceste momente suntem preocupaţi exclusiv de pregătirea noului sezon.

Nu dăm niciodată înapoi!”

Categorie: arad
Tags: denunt, dna, gradinaru, importante, UTA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici