Dan Condrea, înmormântat cu sicriul sigilat

condrea cimitir 2

Dan Condrea a fost înmormântat cu sicriul sigilat, potrivit dorinţei exprese a iubitei sale, Uliana Ochinciuc. Aceasta a hotărât astfel întrucât bărbatul a fost desfigurat ca urmare a accidentului rutier violent în care şi-a pierdut viaţa şi, în ciuda eforturilor celor de la INML de a-i reconstrui faţa, imaginea ar fi prea greu de suportat pentru familie şi apropiaţi.

Uliana Ochinciuc l-a identificat “fără echivoc” pe Dan Condrea la INML, după cumplitul accident rutier produs pe DN 101. Femeia a văzut cadavrul iubitului ei de două ori: prima oară la locul accidentului, iar a doua oară la INML, la identificarea oficială. Legiştii au încercat să-i reconstituie figura, însă chiar şi aşa imaginea este mult prea greu de privit, astfel că femeia le-a cerut, în lacrimi, apropiaților să nu mai deschidă capacul sicriului nici măcar la înmormântare, scrie Libertatea.ro.

Înmormântarea a avut loc la cimitirul Sfânta Vineri. Preoţii au precizat că bărbatul va avea parte de o slujbă creştinească întrucât nu există indicii clare că ar fi vorba de o sinucidere şi, până la proba contrarie, se consideră că moartea sa a fost rezultatul unui tragic accident rutier.

 

Uliana Ochinciuc, concubina lui Dan Condrea, l-a recunoscut “fără echivoc” pe patronul Hexi Pharma după autopsie, inclusiv după semnele particulare, a anunţat Parchetul General într-un comunicat. Concluziile autopsiei indică drept cauză a morţii lui Dan Condrea leziunile suferite în urma impactului cu copacul, însă nu fac lumină în privinţa unei eventuale sinucideri, ipoteză vehiculată mai ales ca urmare a faptului că medicul ar fi urmat, cel mai probabil, să răspundă în faţa legii pentru neregulile descoperite în ancheta privind diluarea antisepticelor vândute spitalelor din România.

  Accident în Arad, la intersecţia străzilor Decebal cu Bălcescu

Procurorii au anunțat că s-au prelevat şi amprente, dar şi ţesuturi de piele şi mostre de sânge.

Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, şi-a pierdut viaţa, duminică seară, într-un accident rutier petrecut în judeţul Ilfov, pe drumul ce leagă localităţile Buftea de Corbeanca, au anunţat surse din rândul poliţiştilor, accidentul fiind semnalat în jurul orei 19.30. Maşina condusă de acesta a intrat într-un copac, impactul fiind atât de violent încât bărbatul şi-a pierdut viaţa pe loc. Echipele de salvatori ajunse la faţa locului au găsit o victimă desfigurată.

 

Categorie: mandri.ro
Tags: accident, condrea, inmormantare, sicriu, sigilat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici