Dacă diaspora n-ar fi existat. Zece consecințe

  • mandri.ro
  • martie 13, 2018
  • 0

Să zicem că România n-ar fi devenit membră a Uniunii Europene în 2007 și că ar fi rămas, ca Serbia sau ca Ucraina, într-o zonă cenușie din punct de vedere politic și geostrategic. Unul dintre efectele cele mai importante ar fi fost reducerea drastică a migrației spre Vest.

Am imaginat, în cele ce urmează, zece consecințe ale acestei ipoteze contrafactuale, premisa (radicală) fiind că aproape toți cei 3-4 milioane de români care acum sunt plecați din țară ar fi rămas acasă.

Această premisă îi vizează și pe cetățenii care au plecat, mai mult sau mai puțin legal, la începutul anilor 2000, înainte de integrarea propriu-zisă în UE.

1. Salariile ar fi rămas mici pentru românii din țară

În foarte multe domenii de activitate, acum ești avantajat de nivelul emigrației: competiția pentru un loc de muncă în IT, în servicii sau în activități industriale calificate este artificial de mică.

Asta îți permite să ceri un salariu mai mare decât poate că ar fi vrut angajatorul să îți ofere („Dacă ies pe ușă acum, mai aveți pe cine să angajați?”).

Mai mult de o cincime din populația aptă de muncă a României se află acum în Vest. Dacă n-am fi aderat la UE și frontierele ar fi rămas închise pentru noi, cererea de pe piața forței de muncă ar fi ajuns la cote imense.

Disproporția dintre cerere (uriaşă) și ofertă ar fi ținut salariile la un nivel scăzut. Un rol foarte important l-ar fi avut guvernele de după 2007, care ar fi putut, teoretic, să mărească salariul minim.

Dar, în contextul unor investiții străine anemice (vezi punctul următor), nu e clar dacă guvernul ar fi avut curajul să facă acest lucru. Pentru că, de regulă, o țară aflată în afara principalelor fluxuri economice încearcă să-și mențină prin orice mijloace atractivitatea în fața potențialilor investitori − inclusiv printr-un salariu minim scăzut.

În realitate, salariul minim brut s-a mărit de 5,7 ori de la intrarea în UE: de la 390 lei brut la 1.900 lei brut.

Dacă am fi fost în competiție directă pentru investiții străine cu Ucraina, Belarus sau Federația Rusă, o astfel de mărire ar fi fost sinucigaşă. Dar, ca membri ai Uniunii, ne aflăm în altă ligă.

2. Investițiile occidentale s-ar fi redus mult

Dacă n-am fi intrat în UE, fie Rusia și China ar fi speculat oportunitățile, fie șomajul ar fi atins cote insuportabile. Situația ar fi fost, probabil, undeva la mijloc: o bună parte dintre cei 3-4 milioane de oameni care au plecat n-ar fi avut locuri de muncă.

Nu este greu de imaginat că programele de asistență socială ar fi reprezentat o temă financiar-politică pentru orice guvern. În special ajutoarele de șomaj ar fi ocupat un rol major în bugetul de stat, ceea ce ar fi determinat fie revenirea la impozitul progresiv, fie inflație.

Să ne amintim că această a doua rută a fost cea urmată de România în primul deceniu de după Revoluție – când nu a existat nici o presiune externă cu privire la disciplina fiscală.

Chiar presupunând că investițiile occidentale ar fi fost echilibrate de creșterea capitalului local și de alte surse, bugetul de stat tot s-ar fi aflat într-o situație dificilă. Punctul următor explică de ce.

3. În țară n-ar fi intrat anual miliarde de euro din remitențe

„Remitențe” este neologismul care descrie sumele de bani trimise din diaspora în țară. Valoarea lor a oscilat în ultimul deceniu între 2 și 8 miliarde euro, adică între 111 și 444 de euro pe cap de locuitor pe an.

Nu ai cetățeni care muncesc în alte țări din UE? Nu ai nici remitențe. Dar de acest lucru ar fi afectate tocmai regiunile ţării din care s-a migrat, fiindcă, în scenariul non-apartenenței la UE, acolo n-ar fi sosit bani defel.

În contextul acestui paragraf, trebuie să ne gândim nu la suma propriu-zisă trimisă de un om din Vest familiei sale, ci și la modul în care banii respectivi circulă în România, fiind consumați în magazine care astfel își permit să angajeze vânzători, să investească în sedii noi etc.

În funcție de cum gândim acest traseu, între 70 și 90 de eurocenți din fiecare euro sosit în România au ajuns la stat − sub formă de TVA, impozit pe venit, CAS, CASS, acciză etc.

Comuna Certeze, judeţul Satu Mare, a devenit faimoasă fiindcă localnicii plecaţi la muncă în Occident au ridicat adevărate palate care sunt nelocuite. Foto: Raul Ştef

4. România − mult mai puțin cunoscută

În contraponderea fiecărui scandal cu români din diaspora, legat îndeobște de cerșetorie sau de rețele interlope, există zeci sau sute de cazuri de concetățeni de-ai noștri care sunt apreciați de către angajatori, vecini, colegi etc.

Numai că de aceste cazuri nu auzim foarte des. În limitele scenariului imaginat de acest articol, niciunul dintre cele două aspecte n-ar fi existat. Pe măsură ce Nadia Comăneci și Gheorghe Hagi s-ar fi stins din mentalul colectiv internațional, imaginea României ar fi fost definită într-o mică măsură de mitul lui Dracula și cam atât.

Probabil că reportaje TV senzaționaliste ar fi încercat să speculeze această necunoaștere cu informații șocante din țară, nu neapărat false. Scandalul orfelinatelor cu copii bolnavi de HIV de la începutul anilor ’90, de exemplu, ar fi cunoscut variante noi.

5. Scăderea demografică s-ar fi calmat

Majoritatea românilor plecați sunt la vârsta de maximă fertilitate şi tendinţa este de a-şi duce şi copiii în ţara de adopţie.

Situația cuplurilor separate de migrație este însă una complicată.

Soția e cea plecată la muncă în Occident? Atunci o sarcină și o naștere înseamnă pierderea principalei surse de venit a familiei pe cel puțin un an.

Soțul e plecat la muncă? Întreținerea nou-născutului aflat în România prezintă dificultăți suplimentare pentru ambii părinți.

Situațiile descrise mai sus sunt produsul migrației.

Numărul nașterilor și, implicit, al copiilor care s-ar fi aflat acum în sistemul de învățământ ar fi fost mai mare dacă nu s-ar fi produs această migrație masivă.

Pe termen mediu și lung, scăderea demografică a României s-ar fi calmat, iar sistemul public de pensii ar fi rămas viabil timp de mai mulți ani.

6. Moldova ar fi fost mult mai importantă

Dintre cele opt regiuni de dezvoltare, cea de Nord-Est este cel mai puternic schimbată de migrație: 17,7% din populația acestei regiuni se află în afara țării.

În universul paralel în care n-am face parte din UE, vocea Moldovei s-ar fi simțit mai puternic, de la politică și alocare de resurse până la planuri de marketing și statutul de piață de desfacere.

Cuplu de bătrâni din judeţul Giurgiu. Migraţia a depopulat masiv satele ţării, în multe rămânând doar vârstnici care nu mai pot să lucreze pământul. Foto: Lucian Muntean

7. Partidele naționaliste nu s-ar fi prăbușit

Toate partidele au pierdut votanți în urma migrației, însă „campionul” este, de departe, PRM.

La alegerile din 2004, adică la o legislatură după ce Corneliu Vadim Tudor ajunsese în mod surprinzător în turul doi al prezidențialelor, PRM încă obținea 1,3 milioane voturi, fiind al treilea partid al țării.

Pentru a înțelege dimensiunile acestui scor, PRM a primit în 2004 de două ori mai multe voturi și cu 50% mai multe mandate decât a câștigat USR la alegerile parlamentare din 2016.

Ulterior, partidul nu s-a prăbușit doar prin decesul lui Vadim, ci şi odată cu creșterea migrației. Din 2008 până în prezent, cota PRM a scăzut constant și a rămas mereu sub pragul electoral de 5%.

Spațiul naționalist-furios, cu nuanțe justițiare, nu a mai fost capabil să genereze un lider sau un mesaj coerent.

PSD a cooptat membri de vârf ai PRM, în tentativa de a atenua propria scădere de popularitate, dar nu a reușit. (Pentru comparație, PSD din mandatul 2000-2004 se baza pe 3,8 − 4 milioane voturi; de atunci, nu a trecut niciodată de 3,3 milioane).

8. Societatea nu s-ar fi polarizat atât de tare

În plan cultural-psihologic, scenariul „celălalt” ar fi furnizat un echilibru mult mai puternic între perspectivele diferitelor generații.

Ar fi existat multă furie și emoție negativă, e adevărat, dar probabil n-ar fi fost atât de vizibilă polarizarea între cei sub 35 de ani și cei de peste 65 de ani, între Netflix și regretul pentru combinatele siderurgice, între liberalismul social post-industrial și conservatorismul naționalist.

Cele două perspective se află acum în centrul dezbaterii publice pentru că, în mare parte, lipsește generația de mijloc, care ar reprezenta podul, liantul, spaţiul-tampon între cele două „tabere”.

9. Ruperea familiilor n-ar fi fost un fenomen

În perioade grele din punct de vedere economic și social, crește nevoia oamenilor de a stabili legături personale trainice, de a construi „echipe” rezistente, de a trece cu ușurință peste asperități sau incidente.

În istoria „paralelă”, a unei diaspore mult-mult mai reduse, zeci de mii de cupluri și de familii n-ar mai fi fost separate, dar ar fi trăit o viață dificilă, cauzată de stresul economic.

Alcoolismul și violența rămân două dintre fenomenele cele mai frecvente din România, cu precădere în mediul rural.

10. Instabilitatea ar fi fost la cote imense

În concluzie, România acestui scenariu contrafactual nu ar fi fost una fericită, ci o țară în care sărăcia ar fi fost extrem de prezentă.

Statul și autoritățile locale n-ar fi avut la dispoziție resurse pentru managementul eficient al infrastructurii. Şi dacă, de exemplu, nu ai un buget suficient pentru salariile profesorilor, școlarizarea a o sută de mii de copii în plus reprezintă o povară.

Insatisfacția ar fi erupt, amenințând, probabil, țesutul democratic al societății. Clasa de mijloc ar fi absentat din peisaj, țara fiind divizată între muritori de foame și norocoși.

Am fi avut alte tipuri de „mineriade”, alte conflicte între autoritățile statului și, în cazul în care s-ar fi ajuns la un moment de cotitură, România lui 2018 fie ar fi fost în brațele unei dictaturi, fie aspirantă, în ultimul ceas, la integrarea în Uniunea Europeană.

Momentul aderării României la UE, 1 ianuarie 2017, ora 00.01, la București. Foto: Lucian Muntean

sursa pressone.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *