Cum se prepară friptura de miel pentru a scăpa de mirosul specific

friptura miel

Masa de Paşte conţine, obligatoriu, şi friptură de miel. Pe unii îi deranjează mirosul dat de această carne. Dacă, însă, folosim un baiţ în care ţinem carnea timp de câteva ore, mirosul neplăcut va dispărea aproape de tot.

Secretele acestei combinaţii sunt dezvăluite pentru adevarul.ro de bucătarul arădean Adrian Pop. Acesta spune că friptura de miel poate fi mai puţin plăcută unor dacă această carne nu este preparată ţinând cont de anumite secrete.

“Ştim că la masa de Paşte mielul este nelipsit, în special friptura. Mirosul cărnii de miel este mai puţin atrăgător pentru anumiţi consumatori, haideţi să le spunem de ocazie. Există însă mai multe variante de a scăpa de acest miros. Prepararea unui baiţ în care vom ţine carnea o anumită perioadă este una dintre aceste soluţii”, spune bucătarul arădean Adrian Pop.

Acesta arată că prepararea acestui amestec este uşoară şi că întotdeauna va da roade. “Acest baiţ se prapară foarte uşor, însă trebuie să ţinem cont de faptul că bucăţile de carne vor sta câteva ore în acest amestec, deci pregătirea trebuie făcută din timp”, mai spune Adrian Pop.

Pentru prepararea amestecului în care ţinem carnea de miel avem nevoie de: apă, boabe de piper, lămâie, foi de dafin, usturoi şi oţet de mere.

“În primă fază avem nevoie de o tavă în care să încapă porţia de carne pe care dorim să o preparăm. Este important ca această carne de miel să fie acoperită de acest amestec. Vom pune două sau trei foi de dafin, cinci căţei de usturoi zdrobiţi, vreo 10 boabe de piper negru, câteva felii de lămâie şi o lingură de oţet de mere. Peste acestea vom turna apă şi vom ţine carnea de miel în acest amestec timp de trei ore. Apoi, o scoatem şi o preparăm. Veţi observa că miroul neplăcut va dispărea aproape în totalitate”, completează bucătarul arădean Adrian Pop.

  Doi muncitori au fost electrocutati la o fabrica din Arad

 

Sursă: Adevărul 

FOTO:mediartv1.freenode.ro

Categorie: arad
Tags: friptura miel, gatit, importante, miros, neplacut, scapat, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici