Aradul fotbalistic are din nou o generație de excepție, care, recent, a adus și două trofee în vitrina clubului UTA. Este vorba despre Cupa României la Deva (3-2 în finală cu ACS Poli) și Supercupa României (5-4 cu Viitorul Constanța). Dar, până să ajungă la aceste performanțe, Atletico 1997-1998 a parcurs un drum lung, cu destule obstacole, dar și frumos. Cel mai în măsură să vorbească despre pașii parcurși de Man, Tănase, Petre și restul colegilor lor este cel care a format această generație și a pregătit-o timp de 12 ani de zile. Profesorul Cristian Păcurar a început treaba în anul 2003, după ce se despărțise de Telecom. Restul detaliilor le găsiți mai jos.
– Cristi, pentru a ajunge la prezent, la ceea ce a devenit generația ta, te-am ruga să ne întoarcem puțin în timp. Mai precis primele tale zile cu acești jucători.
– Totul a început în anul 2003 spre 2004, pe terenul din Subcetate și cel de la Telecom. Primul jucător care a venit la selecție a fost Vasi, după care au apărut Moza, Ianc, Nedea și alții, pe parcurs. Atât pot să spun, că selecția am făcut-o din 500-600 de copii și, zic eu, i-am ales pe cei mai buni.
– Cât timp a continuat selecția? Și am vrea să ajungem și la momentul în care ai luat de la UTA câțiva jucători care sunt și astăzi componenți importanți ai UTA-ei Under 19…
– Selecția este permanentă la acest nivel. Mai mereu vin copii și procesul se duce până la 12-14 ani. Sau genul lui Costin, care a venit de la Liberty Salonta după ce s-a desființat, iar el era în căutări. Tot din selecție a făcut parte, chiar dacă avea 15 ani. De la UTA au rămas, dintre cei care sunt și azi componenți ai echipei, Iuga și Lazăr. Și-au dorit să vină, au văzut o calitate a muncii la mine și la domnul profesor Demian peste ce se întâmpla în țară. Au gândit în perspectivă și au dorit să facă pasul într-un mediu pe care l-au considerat mai benefic.
– Când ai început colaborarea cu profesorul Marius Demian, ce ne poți spune despre aceasta și de ce s-a încheiat ea?
– În 2004 și datorită dânsului am făcut pasul de la Școala Sportivă spre Atletico. E un om în care am foarte mare încredere, un om foarte serios, care nu mai are nevoie de nicio prezentare. A fost un pas care l-a făcut dânsul spre mine, am fost încântat. Atât de la domnul profesor Demian cât și de la nea’ Feri am avut de învățat. Colaborarea cu domnul profesor s-a încheiat datorită unor probleme personale ale dânsului, care l-au ținut departe de gazon din 2009. Chiar aveam nevoie de cineva care să mă ajute, pentru că volumul de muncă era foarte mare.
– A venit nea’ Feri apoi, ți-a luat mult timp să-l convingi, știindu-se faptul că dânsul își alege atent generațiile cu care lucrează?
– Mă bucur că ați constatat și dumneavoastră asta. Nea’ Feri nu a lucrat cu multă lume împreună, și-a ales jucătorii sau echipa, dar și omul de lângă el. Mă bucur că a făcut pasul spre mine. În momentul respectiv îi era foarte greu, avea și generația 1994, a lui Hlistei, dânsul termina cu o grupă și venea la a doua grupă. Având cele două grupe separate, 1997 și 1998, vara antrenamentele durau de la ora 3 după-amiaza până la 9 seara.
– Care au fost aspectele la care nea’ Feri te-a ajutat cel mai mult?
– La toate, atât cele fotbalistice, cât și umane. A fost un privilegiu să muncesc cu dânsul, dar, bineînțeles, și cu profesorul Demian. Nu mă dau cel mai deștept antrenor, nu am inventat balonul. Sunt un băiat modest, chiar dacă unii au altă impresie. Vreau doar să îmi văd de treabă și în continuare, fiindcă îmi place enorm ceea ce fac.
– Care a fost criteriul după care i-ai împărțit pe jucători pe posturi? Se știe că de multe ori când e copil un jucător are un anumit rol în teren, iar când crește și dezvoltă aptitudini altul. Ne poți da exemple din generația ta de jucători care poate la început erau fundași, poate portari, iar acum sunt jucători de atac, sau invers…
– După calitățile pe care le-au exprimat și le-au arătat. Mai puține exemple aș putea da. Poate Zdrențan, care de o săptămână a e cu noi la UTA. A fost atacant, iar acum e jucător defensiv. Am fost foarte atent la ce am dezvoltat, pentru că aici, ca antrenor, trebuie să dezvolți. Munca e crucială, iar dacă nu îți place ce faci, abandonezi în secunda 1.
– Bănuim că au fost și momente de cotitură pentru voi? Ați mai pierdut pe parcurs și jucători, care, poate, ca și talent ar fi promis mult. Numele lui Nedea cred că e elocvent în acest sens.
– Se întâmplă în viața unor echipe să plece jucătorii, mai ales la nivelul de copii și juniori. Unii părinți sunt supărați, alții sunt bucuroși, unii sunt satisfăcuți, alții nu. Nedea a fost campion național în 2009, juca mijlocaș central, era printre cei mai evidențiați. Hotărîrea a fost a părintelui de a-l muta la un alt club. Din păcate, și o spun cu părere de rău, a fost o greșeală, pentru că dacă tot a plecat, trebuia să plece unde e mai bine, unde se muncește mai mult. Ducându-l la Curtici, din punctul meu de vedere, fără să deranjez, a făcut un pas greșit.
– Au mai fost jucători pe care i-ai pierdut de-a lungul anilor și pe care îi regreți? Puteai tu sau nea Feri să faceți mai mult să-i țineți la Atletico?
– Au fost doi jucători de care îmi parte foarte rău. Unul e Bruno Vasiu, din generația 1997, fundaș central cu calități fizice foarte bune. La vârsta de 14 ani s-a hotărât să facă pasul la Academia Hagi. Apoi, Alexandru Sabău, calități enorme și el, a plecat în Italia. Bruno e pe un drum bun, știu mai puține despre Sabău. Noi am făcut tot ce ne-a stat în putință, dar a fost decizia părinților, sperăm că au luat decizia bună.
– Au fost și alți antrenori care au contribuit la creșterea până la un anumit moment al fotbaliștilor din această generație. Ce nume ai dori să pomenești aici, știind că de exemplu Costin, Tănase și, poate, și alții au venit pe parcurs sub comanda ta.
– Da, îi mulțumesc pe această cale lui Bogdan Oneț, un băiat sincer, preocupat, la locul lui, iar acum are o generație bună, 2005. Și el a ajutat mult această generație. Legat de jucători, selecția fost continuă și permanentă, Costin a venit de la Liberty, Tănase a venit ca un jucător terminat, după ce fusese cel mai bun jucător la această categorie de vârstă din țară. A făcut pasul spre Sampdoria, nu s-a acomodat și, revenind în țară, s-a retras la un club mai mic. Auzind acest lucru, am încercat să iau legătura cu el și pot să spun că l-am resuscitat, de la un club municipal din Pitești. Vroia să se lase de fotbal. L-am adus la Arad și e pe un drum ascendent.
– Cum ați gestionat relațiile cu părinții? Se știe că deseori aceștia, și până la urmă asta e firea umană, să fie subiectivi, cu atât mai mult cu cât alegerile pentru un loc de titular au fost grele la câte talente ai avut în curte…
– Relațiile cu părinții ți le formezi prin încredere. Unui părinte nu trebuie să-i dovedești prin vorbe, ci prin fapte, trebuie să te vadă că muncești, că ești dedicat, să vadă personalitatea ta în tot ceea ce faci. Chiar dacă ar fi subiectiv, probabil că ar realiza că se muncește. La orice turneu amical sau oficial am încercat să aibă toți jocuri și minute. În general, am gestionat destul de bine relațiile, au văzut că suntem oameni serioși și că ne batem la cel mai înalt nivel.
– Urmărindu-vă în toți acești ani, știm că ați participat la multe competiții naționale și internaționale. Toate acestea au costat, cât a fost meritul clubului Atletico, cât al părinților?
– Unul din obiectivele mele a fost și crearea unei experiențe motivaționale de joc. Am căutat tot timpul turnee internaționale mari, Anglia, Spania, Italia, Polonia, Slovacia, iar Manchester City, Liverpool, Newcastle, Milan, Juventus sunt în CV-ul jucătorilor, pentru că am jucat cu ele. Iar în finale pe țară, când apăreau în fața unei echipe gen Academia Hagi, Steaua, Dinamo, nu aveau complexe. Competițiile organizate de FRF au fost susținute, de la A la Z, în întregime de către club. La cele amicale au participat și părinții și clubul.
– Ne apropiem de zilele noastre și de momentul în care au venit primele oferte concrete pentru jucătorii grupei tale. Răzvan Oaidă, Emanuiel Vasi, David Popa sunt cele mai importante nume care au ajuns chiar în țara inventatorilor fotbalului…
– Este o onoare, un privilegiu, să faci parte din asemenea Academii. E o onoare și pentru mine că i-am adus, individual, la acel nivel, unde totul a depins de ei. La Oaidă și Popa a fost și o chestiune de selecție, de ochi. Pe Răzvan l-am adus în 2007 de la Jiul Petroșani, iar pe David în 2009 de la Metalul Aiud. Am încercat să le spun tot ce cred că e mai bine pentru ei, mergeau spre fotbalul de mare performanță.
– Crezi că ar fi oportun și pentru alți fotbaliști să mai plece acum la alte echipe atâta timp cât UTA le oferă șansa să joace constant în Liga a 2-a?
– Ar fi fantastic să facă toți pasul la UTA, dar este foarte greu. Pentru cei care nu-l pot face acum, cred că ar fi bine să joace la un nivel de Liga a III-a sau chiar a doua, iar dacă vor confirma, să se reîntoarcă. Normal și logic că aș vrea să rămână toți aici, pentru a atinge niște obiective cu UTA, mândria Aradului, pe care toată lumea și le dorește. Apar și supărări din partea părinților, încerc să-i liniștesc și să le spun să aibă răbdare.
– Multă lume susține că ai făcut lobby la prima echipă a UTA-ei pentru prea mulți dintre jucătorii pe care i-ai crescut. Pâmă la urmă, însă, cifrele lui Man și Tănase în special sunt de partea ta. De la ce fotbaliști din generația ta te-ai fi așteptat să dea mai mult din coate, să-și ceară drepturile la prima echipă și să aibă prezențe constante acolo.
– Nu doresc să comentez.
– Recent, generația 1997-1998 a adus titluri importante în vitrina clubului fanion a Aradului, cum ai văzut tu de pe margine performanța băieților de la Deva și Mogoșoaia?
– Este o încununare a muncii acestor ani. Părinții mei mi-au spus tot timpul ”Cristi, oriunde ești, lasă ceva în urma ta!”. Mă bucur enorm de mult pentru aceste performanțe, s-au făcut auziți ca nume și merită. Le mulțumesc tuturor, bravo lor.
– Având o așa generație în Arad, care, iată, a vorbit și prin câștigarea Cupei și Supercupei, multă lume spune că ar fi o greșeală să nu o ținem împreună și, având răbdare cu ea, să ne bucurăm de o promovare și mai ales o menținere ani de-a rândul în Liga 1. Tu ai încredere că acești copii, poate cu trei-patru jucători cu experiență lângă ei, se pot bate pentru primele locuri în eșalonul secund chiar din sezonul ce urmează?
– În primul rând, ne-am dorit promovarea în acest an. În al doilea rând, era mai puțin important dacă jucătorii pe care i-a crescut Păcurar, X, Y, Z se realizau. E important că 80 la sută dintre ei sunt arădeni. Încercăm să reținem tot ce a fost bun și să ne autodepășim. La Liga a II-a sunt mulți jucători care vin din prima ligă, care se bat la primele locuri. E greu, dar nu imposibil. Am încredere în copii, dar, cum ați spus și dumneavoastră, e nevoie și de fotbaliști cu experiență. Și vă dau exemplul lui Hagi – când s-a bătut la titlu, a mizat pe jucători cu experiență. Când a văzut că nu mai are șanse, a promovat tinerii. E foarte greu să facem acest lucru doar cu juniori.
– Finalul îți aparține…
– Vă mulțumesc.