Charleston. Calificare spectaculoasa pentru Irina Begu. O va intalni in sferturi pe Kerber

Jucătoarea Irina Camelia Begu, locul 34 WTA, s-a calificat, vineri, în sferturile de finală ale turneului Premier de la Charleston, dotat cu premii de 753.000 de dolari, după ce a învins-o, cu scorul de 1-6, 6-2, 7-6 (4), pe Monica Puig din Puerto Rico, locul 62 WTA, transmite Jurnalul National.

Begu s-a impus în două ore şi 20 de minute şi în faza următoare o va întâlni pe germana Angelique Kerber, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, cu o săptămână înainte de România – Germania din Fed Cup, ambele jucătoare fiind convocate pentru meciul de la Cluj-Napoca.

Kerber a învins-o în optimi, cu 6-2, 6-3, pe Kristina Kucova din Slovacia, locul 142 WTA, venită din calificări.

Irina Begu a câştigat ultimul meci jucat cu Kerber, anul trecut, la Roma, scor 6-3, 6-3, în turul al doilea. În total, ele au evoluat de patru ori una împotriva alteia, împărţindu-şi succesele.

Meciul lor de la Charleston este programat vineri, nu înainte de ora 20.00.

Prezenţa în sferturi este recompensată la Charleston cu 17.280 de dolari şi cu 100 de puncte WTA.

După acest turneu, Begu şi Kerber se vor alătura echipelor de Fed Cup ale României, respectiv Germaniei pentru întâlnirea de la Cluj-Napoca, programată, la 16 şi 17 aprilie, în barajul pentru Grupa Mondială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici