CFR Călători: 13 trenuri Regio și InterRegio, anulate din cauza temperaturilor extrem de scăzute

40 0220 0DTOI 2

Un număr de 13 trenuri au fost anulate în această perioadă din cauza temperaturilor extrem de scăzute, traficul de pasageri urmând să fie preluat, în măsura posibilităților, de celelalte garnituri rămase în grafice, a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă, CFR Călători.

Este vorba despre trenurile: Galați — București Nord (R 11072),Tulcea Oraș — Medgidia (R 8652), București — Urziceni (R 7031), Alexandria — Zimnicea (R 9375), Zimnicea — Roșiori Nord (R 9372), Urziceni — București Nord (R 7034), Titu — Târgoviște (IR 1883), Golești — Parc Krețulescu (IR 1873),Târgoviște — Titu (IR 1886), Parc Krețulescu — Golești (IR 1874), Golești — Parc Krețulescu (IR 1875), Pitești — București Nord (IR 1790) și București Nord — Galați (R 11071).

Potrivit sursei citate, la ora actuală, traficul feroviar se desfășoară, în continuare, în condiții de iarnă, la temperaturi foarte scăzute, iar unele trenuri mai înregistrează întârzieri atât la sosire, cât și la plecare.

“Din cele peste 1.200 de trenuri ale CFR Călători, au fost anulate (…) aproximativ 1% din numărul total. Traficul de pasageri este preluat, în măsura posibilităților, de celelalte trenuri rămase în grafice. Anulările sunt necesare pe fondul temperaturilor extrem de scăzute, și au loc în special pentru trenurile formate din automotoare Desiro (Săgeata Albastră), care sunt mai expuse problemelor tehnice de funcționare. Pe secția Medgidia — Tulcea Oraș trenurile în circulație sunt remorcate în continuare cu locomotive diesel electrice, iar pe secția Slobozia Veche — Urziceni, trenurile sunt remorcate cu locomotive diesel electrice și locomotive diesel hidraulice”, se precizează în comunicatul CFR Călători.

  Scandal SEXUAL cu o față bisericească. E și un artist foarte cunoscut(VIDEO)

De asemenea, în toate unitățile CFR Călători (revizii, depouri etc) se intervine constant pentru asigurarea condițiilor necesare desfășurării în siguranță a călătoriei cu trenul. Sunt pregătite locomotive diesel de rezervă, echipele de intervenție sunt suplimentate, iar garniturile de tren sunt verificate înainte de plecarea în cursă.

“În situația apariției unor defecțiuni la instalația electrică/de încălzire, pe fondul temperaturilor foarte scăzute, personalul de tren redistribuie călătorii, în măsura posibilităților, în alte vagoane și li se acorda asistența necesară”, se arată în comunicatul companiei de transport feroviar de călători.

Pasagerii pot obține informații legate de situația circulației trenurilor la numerele de telefon de la stațiile CFR care sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro. Informații în timp real despre situația circulației trenurilor sunt disponibile pe site-ul companiei de Infrastructură www.cfr.ro.

Pasagerii care pornesc în călătorie din gările București Nord, Brașov, Craiova si Timișoara pot afla ora de plecare sau de sosire a unui tren, prin accesarea link-ului http://www.cfr.ro.

 

 

Sursa: www.agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici