Cetățenii cer demisia lui Chirtoacă

chirtoaca liberalizarea vizelor vis implinit dar entuziasmul moldovenilor scazut

Incidentul din cafeneaua „La Soacra”, situat în zona Pieței Centrale din Chișinău, a stârnit discuții aprinse pe rețelele de socializare, însă nu a suscitat prea multe reacții din partea politicienilor, potrivitindependent.md.

Până la această oră, doar premierul interimar a reacționat, acesta deplasându-se Centrul de leziuni termice și la Institutul de Medicină Urgentă unde a discutat cu medicii despre starea pacienților internați.

Nici măcar primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, deocamdată nu a avut vreo reacție la acest incident, unul de o gravitate destul de mare, în condițiile în care 17 persoane au fost rănite, iar 13 se află în continuare internate, cu diferite arsuri.

În aceste condiții, mai mulți utilizatori ai rețelelor de socializare și-au exprimat indignarea față de lipsa de reacție și responsabilitate a autorităților municipale. Mai mult, ei au creat și un grup pe rețeaua de socializare Facebook, unde solicită demisia primarului Dorin Chirtoacă.

„DEMISIA CHIRTOACĂ! Corupția ne arde de vii. Indiferența ucide!”, este numele grupului care a apărut pe rețeaua de socializare.

Potrivit primelor informații, cauza exploziei ar fi o butelie de gaz, instalată în local. Pe acest caz a fost intentat un dosar penal, iar administratorii localului, soț și soție, au fost reţinuţi pentru 72 de ore.

Sursa: www.cotidianul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici