Ce nu este politicos să-i spunem unei persoane pe care abia am cunoscut-o: 10 gafe de care trebuie să ne ferim

m1a8428 Custom

În opinia preşedintei companiei de consultanţă şi workshop-uri de dezvoltare personală Well Said, Darlene Price, cuvintele, alese în mod greşit şi subconştient, pot afecta nu doar primele impresii, ci şi credibilitatea, relaţiile şi oportunităţile noastre în carieră, dar şi în alte aspecte ale vieţii de zi cu zi.

Potrivit lui Price, atunci când sunteţi emoţionaţi, este foarte probabil să vorbiţi fără a gândi, mult mai repede decât în mod obişnuit, şi să spuneţi mai mult decât este necesar.

Următoarele sfaturi v-ar putea fi de folos atunci când veţi întâlni o persoană nouă şi vă va ajuta să ocoliţi subiectele sau întrebările sensibile şi, nu în ultimul rând, să daţi dovadă de politeţe.

„URĂSC ACEST LOC DE MUNCĂ” SAU „ŞEFUL MEU ESTE UN NEMERNIC”

Chiar dacă ceea ce relataţi este poate adevărat, este bine ca unele lucruri să rămână nespuse în diverse contexte sociale, îndeosebi dacă este vorba despre o persoană pe care o întâlniţi pentru prima oară. Dacă aveţi de raportat plângeri cu privire la cineva sau la ceva, comunicaţi-le persoanelor care pot face ceva în legătură cu acestea, nu noii voastre cunoştinţe.

„CÂT CÂŞTIGAŢI?”

Salariul pe care îl are o persoană este un aspect foarte personal. „Este o insolenţă să întrebaţi despre acest lucru şi deloc potrivit la o primă întâlnire”, susţine Price.

„ÎMI PARE RĂU CA VĂ DERANJEZ”

De ce să vă cereţi scuze că sunteţi deranjanţi? După cum a declarat pentru Business Insider Barbara Pachter, expertă în etichetă şi autoarea cărţii „Esenţialul în eticheta de afaceri”, dacă vă pare cu adevărat rău pentru ceva ce nu aţi făcut încă, atunci de ce îl mai faceţi? Formula de prezentare „Mă scuzaţi. Aveţi un moment?” funcţionează mult mai bine, spune aceasta.

„TU CU CINE VOTEZI?”

O regulă generală de etichetă este să nu abordaţi subiecte politice cu o persoană abia întâlnită, în special în proximitatea unor alegeri. „Poate că sunteţi convinşi că faceţi cele mai bune alegeri în legătură cu partidul, candidatul sau ideologiile voastre politice, dar evitaţi să faceţi comentarii politice înfocate la locul de muncă”, spune Price. Într-o astfel de discuţie, puteţi eventual aborda punctele de vedere ale candidaţilor, despre ce a fost vorba într-o dezbatere şi cele mai recente titluri din mass-media, dar nu încercaţi să convingeţi o persoană abia cunoscută că trebuie să-şi schimbe viziunea politică.

  Un bătrân a murit în timpul unei partide de sex iar paramedicii l-au transportat atașat de prostituata cu care era

„CREDEŢI ÎN DUMNEZEU?”

Ar putea părea evident că trebuie să evitaţi acest subiect, dar se mai întâmplă să existe discuţii pe această temă, nu neapărat iniţiate de voi. „Fie că sunteţi evlavioşi sau nu, prima dată când întâlniţi pe cineva nu este momentul potrivit să întrebaţi despre aspectul religios”, susţine Price.

„SUNT HOMOSEXUAL/ LESBIANĂ/ HETEROSEXUAL”

„Nu are nicio relevanţă şi nu interesează pe nimeni cu excepţia voastră şi a partenerului vostru un astfel de detaliu intim”, clarifică managerul Well Said.  Discuţiile cu privire la orientarea sexuală fac oamenii să se simtă inconfortabil, mai ales dacă este vorba despre prima dată când întâlniţi o persoană.

„CÂND VEŢI NAŞTE?”

Dacă insinuaţi sau chiar întrebaţi direct o femeie dacă este însărcinată atunci când aceasta nu este, nu mai există nicio cale de întoarcere: este vorba de lipsă de politeţe. Este o insultă colosală, iar observaţia (chiar şi în cazul în care este adevărată) este prea personală pentru a fi menţionată la o primă întâlnire, în cazul în care femeia în cauză nu deschide subiectul.

„ESTE IMPOSIBIL”

Când ne exprimăm îngrijorarea în legătură cu diverse aspecte şi încercăm să le rezolvăm este în regulă, dar să tot spunem că ceva este imposibil de rezolvat demonstrează o lipsă de încredere în propriile forţe ori neîncredere în competenţele persoanei cu care discutăm. Dacă întrebările şi comentariile nu reflectă un comportament pozitiv şi destoinic, atunci este mai bine să le evitaţi, spune Lynn Taylor, expert naţional în probleme la  locul de muncă.

„AŢI AUZIT CĂ…?”

„Răspândiţi zvonuri şi veţi fi etichetat drept un bârfitor”, spune Vicky Oliver, autoare a volumelor „Şefi răi, colegi nebuni şi alţi idioţi de birou” şi „Puterea vinde cuvinte”. Dacă bârfiţi şi răspândiţi zvonuri veţi părea chiar mai răi decât persoanele despre care vorbiţi, afirmă şi Rosalinda Oropeza Randall, expert în etichetă şi politeţe.

„TREC PRINTR-UN DIVORŢ”

Dacă treceţi printr-un moment dificil, poate fi tentant să-l împărtăşiţi cu noul coleg sau orice altă nouă cunoştinţă – dar este total nepotrivit, susţine Price. „Evitaţi să menţionaţi aversiunile şi problemele personale atunci când întâlniţi pe cineva pentru prima dată”, mai sugerează aceasta. Discuţiile despre problemele voastre le oferă oamenilor un motiv de a se îndoi de abilităţile voastre.

 

Sursa: www.adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici