Cantorul arădean care a îngropat 4 episcopi, 6 preoţi şi 1.800 de enoriaşi

IMG 0156 1

Traian Tolan din comuna arădeană Macea a fost cantor la biserică timp de 35 de ani. Nici când a ieşit la pensie nu a renunţat la meserie.

Traian Tolan este prezent la mai toate evenimentele şi festivalurile din zonă, fiind, la vârsta de 86 de ani, un om gospodar şi plin de energie. Traian Tolan are şi o memorie bună. El îşi aduce aminte exact câţi morţi a îngropat de-a lungul carierei.

„Am îngropat patru episcopi, şase preoţi şi 1.800 de enoriaşi, în anii de dinaintea pensionării”, ne spune bătrânul cantor. Meseria de cantor la ei în familie este una transmisă din generaţie în generaţie. Ei practivă acestă meserie de cinci generaţii. Toţi înaintaşii lui au fost cântăreţi bisericeşti şi la fel este şi fiul lui.

Traian Tolan este cantorul care nu are nevoie de cărţi, deoarece, după cum spune, are versurile în cap. Nu există eveniment la care să participe şi să nu cânte măcar câteva strofe. „Eu ştiu totul din cap şi la slujba stâlpilor la mort şi la cele din biserică. Toate le cânt fără carte. Mulţi mă felicită pe unde merg. Eu aveam 11 ani când am interpretat o cântare bisericească. Era una scurtă, dar de atunci a început totul”, mai spune arădeanul.

Nea Traian are şi acum animale, are cal de care are grijă, are porci. „Am doi porci. Am avut şase, dar i-am vândut nu am vrut să îi mai ţin. Nu pot eu mânca atâta carne. Femeia mi-a murit. Sunt cu copilul. Avem tot ce ne trebuie”, mai adaugă Traian Tolan.

  A fost constituit noul Consiliu Local Municipal. Bognar şi Bibarţ, viceprimari

Nu există om din zonă care să nu fi auzit de Traian Tolan. Cantorul pensionar este un om vioi, care nu a cunoscut până la această vârstă de înseamnă boala. Duce o viaţă liniştită, plină de cântec.

Categorie: arad
Tags: biserica, cantor, înmormântări, stiri arad, traian tolan, voce

1 comentariu. Leave new

  • Felicitari ptr. cele srise draga Bianca ! Consateanul nostu ,baci Traian Tolan, ,,Pirchita ,, sau ,,Sfatul,, cum il cunosc macenii merita toata stima ,respetul si recunostiinta noastra.Dumnealui ne-a fost alaturi macenilor din ultimele generatii ( Din anii patru zeci pana in prezent).Dumnealui ne-a cantat si ne-a citit evanghelia la botez, ne-a cantat la cuninia religioasa si afost alaturi de noi atunci cand ne-am inmormantat strabunicii ,bunicii sau dupa caz parintii. Jos palaria in fata dumetale baci Traiene si iti multumesc ca m-ai invatat ,,Steaua ,, si multe colinzi si cantece frumoase ! Iti doresc multa sanatate, ani frumosi fara suferinta, sa te bucuri de nepoti si de stranepoti !

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici