Campania „Şi Tu poţi deveni Poliţist” continuă în şcolile arădene

politie arad

Poliţiştii arădeni au desfăşurat activităţi în cadrul campaniei desfăşurate la nivel naţional „Şi tu poţi deveni Polişist”, planificată în perioada martie-iunie 2016.

Activităţile desfăşurate constau în participarea la sesiuni de informare a elevilor, de clasa a XI-a şi a XII-a, prin organizarea de întâlniri în şcolile arădene, atât din mediul urban cât şi din mediul rural, în vederea promovării mesajelor campaniei.

Campania are ca scop promovarea în rândul elevilor a profesiei de poliţist cât şi a ofertei educaţionale a unităţilor de învăţământ specializate, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” în cazul celor care optează pentru studii universitare, respectiv una din cele două şcoli de Agenţi de Poliţie.

Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” este o instituţie de învăţământ superior acreditată, din reţeaua instituţiilor de învăţământ superior de stat şi face parte din categoria universităţilor de educaţie şi cercetare , desfăşurând acitvităţi de învăţământ superior, organizate prin programe de studii universitare de licenţă, masterat şi doctorat, precum şi alte forme de pregătire, perfecţionare şi specializare.

Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina şi Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj Napoca, sunt şcolile postliceale ce fac parte din sistemul naţional de învăţământ.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad prin poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Serviciului Resurse Umane Compartimentului de Relaţii Publice, va derula această campanie şi în perioada următoare, în toate liceele din judeţul Arad.

Categorie: arad
Tags: campanie, politie, scoli aradene, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici