Biserici de lemn din România – filmări aeriene inedite realizate cu drone

postcard Leleasca mic

Documentarul „Biserici de lemn din România” în regia lui Cristian Kiki Vasilescu, cu un scenariu semnat de Cristina Iordache si muzica special compusă de americanul Brian Katona a fost realizat în anul 2015 și va avea premiera pe ecranele românești în luna februarie la Cinema Muzeul Țăranului din București. Partea inedită a acestui documentar o reprezintă filmările realizate cu drone, filmări fără precedent pentru multe dintre obiectivele din film. Cadrele aeriene s-au filmat de la o înălțime de peste 500 m.

„M-am documentat asupra instrumentelor muzicale românești utilizate în slujbele religioase, precum toaca, și am studiat game specific est-europene care s-ar potrivi stilului acestui documentar. Din acel punct am compus câteva teme pentru diferitele arii de interes ale filmului: lemnul, natura și unicitatea”, a declarat compozitorul american Brian Katona.

Documentarul nu se oprește asupra obiceiurilor sau ritualurilor religioase, ci abordează cu precădere partea arhitecturală a acestor construcții ridicate în secolul XIX, a istoriei fiecărei biserici în parte, a meșteșugurilor implicate în nașterea unui astfel de locaș de rugăciune, a tehnicilor de construcţie cu lemn, a decoraţiunilor interioare şi exterioare.

„Dacă subiectul costumelor tradiționale românești este arhicunoscut, bucătăria tradițională românească — gustoasă, dar necompetitivă cu alte gastronomii, iar muzica folclorică — deși recunoscută, apreciată și super-mediatizată, acum considerată desuetă, bisericile din lemn sunt acele valori autentice românești interesante, care au fost puțin prezentate publicului larg până acum” declară într-un comunicat de presă Cristina Iordache, producător al documentarului.

Filmul se oprește și asupra comunităților unde aceste biserici de lemn sunt ridicate. „Documentarul ‘Biserici de lemn din România’ este un film de prezentare a unor construcții cu valoare pentru specificul național arhitectural. Pentru a face legătura cu prezentul a acestor monumente căzute în uitare, filmul insistă și asupra prezentării cadrului natural și a micilor comunități în care continuă să funcționeze aceste biserici”, explică regizorul Cristian Kiki Vasilescu. Au fost realizate și interviuri cu preoții care slujesc în aceste biserici de lemn, arhitecți si localnici.

  Misterul morții premature a lui Chopin ar fi fost rezolvat

Proiectul este o producție East Movies, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și sprijinit de Muzeul Țăranului Român, Fundația Pro Patrimonio și Ordinul Arhitecților din România, avind ca obiectivul punerea pe harta turistică a țării a acestor construcții cu valoare de monument mai putin cunoscute publicului.

  1. Sursa: www.cunoastelumea.ro
Categorie: cultura
Tags: biserici, Filmate drona, Imagini, Lemn, romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici