Atât de aproape de Liga 1! UTA joacă la Voluntari cu speranța promovării

uta67

Liga 1 e la 180 de minute și – poate – și 30 de minute de prelungiri de echipa fanion a Aradului, de o performanță unică prin maniera prin care ar prinde ea contur. E momentul culminant al unui sezon și așa minunat al „alb-roșiilor”, despre care orice putem spune în afară de faptul că nu au lăsat și ultima picătură de transpirație în iarbă.

Înaintea primului baraj de promovare, cel cu Dunărea Călărași, vorbeam despre un binemeritat bonus. Acesta a fost câștigat, la rând vine istoria. S-a scris deja că am avut în arenă lei, epitetele nu au contenit și oricum ar decurge lucrurile azi și duminică ele rămân valabile. Doar că ar fi atât de frumos să fie scrise file de istorie. Un capitol aparte cu promovarea lui Botiș, un fotbalist fără vârstă, monumental prin caracter și spirit de sacrificiu și a lui Jorza, Tănase sau Man. Mulți antrenori care au încrucișat armele cu UTA s-au plâns de calitate scăzută a juniorilor, pe când puștii Aradului au fost, cu siguranță, unul dintre atuuri în luptele cu alții. Toți vor avea un loc special în acele file, în inimile suporterilor s-au cuibărit deja.

Revenind la cele 180 de minute, jumătate din ele se vor consuma în această seară. Într-o comună de lângă București, o echipă inexistentă în istoria fotbalului, dar răsfățată de investitori cu interese în zonă, UTA va da o bătălie cruntă. FC Voluntari e (încă) formația de Liga 1, ține cu dinții de acest privilegiu și – parcă – nici nu concepe să se împiedice de un „ciot”.  Tot istoria ne-a învățat că de multe ori buturuga mică răstoarnă carul mare și asta va trebui să facem azi și asta trebuie făcut în această dublă manșă. „E important să fim la ora jocului la o capacitate fizică așa cum cere un baraj. Avem probleme de lot după ce a fost săptămâna trecută și spre finalul sezonului, vizavi de încărcătură fizică și psihică. E o provocare fantastică. Ajungând aici, încercăm cu siguranță să profităm de acest moment. Adversarul stă bine din punct de vedere al lotului și al prospețimii, a avut timp să se pregătească de acest baraj. Noi venim după o perioadă foarte încărcată, cu jocuri din trei în trei zile. Ne agățăm de orice și încercăm să fie o săptămână și mai frumoasă pentru acești jucători extraordinari, pentru viitorul acestui club, pentru familiile noastre și pentru suporteri. Ce am văzut sâmbăta trecută ne aduce aminte de vremurile bune, suporterii sunt flămânzi de performanță”, e ultima declarație a lui Roland Nagy înainte de prima bătălie, ce va fi dusă fără Polgar, Manea, Filaret și Hlistei, toți fotbaliști cu pretenții de titulari.

  Premieră medicală. Primul transplant de penis și de scrot din lume

Așadar, ceva improvizații vor fi, cel mai sensibil post fiind cel de fundaș dreapta. „Ne agățăm cât putem de această dublă, indiferent cât de mică e șansa noastră. Am spus-o și înainte de dubla cu Dunărea Călărași, orice echipă care va juca împotriva Voluntariului are șanse minime, dar eu întotdeauna le transmit jucătorilor optimism și să creadă în ce au realizat până acum. În asemenea meciuri e nevoie de atitudine, inteligență, personalitate, maturitate, dueluri unu la unu câștigate”, a adăugat antrenorul principal al „alb-roșiilor.”

Cu viclenia strânsă în atâția ani de Liga 1, fără – însă – a fi unul dintre antrenorii cu rezultate notabile, Florin Marin spune despre UTA că e mai conectată decâr echipa sa, în timp ce Nagy, Todea, Păcurar și Țapoș ar da orice pentru măcar două-trei zile în plus de odihnă. „Cred că UTA e avantajată puțin fiindcă a rămas conectată la miza unor jocuri deosebite, a fost sub presiune și e obișnuită să gestioneze astfel de momente. Pentru mine a fost puțin greu să-mi țin jucătorii în priză, să le repet mereu că mai avem de jucat două partide grele și importante, în care nu se poate spune că există o favorită. Chiar meciul UTA-ei de sâmbătă s-a demonstrat că fotbalul e fotbal, iar Călărașiul în 11 contra 1 timp de 40-50 de minute și cu 3-1 în partida tur nu a reușit calificarea. M-a impresionat echipa arădeană. A demonstra un spirit de sacrificiu extraordinar, o agresivitate pozitivă și o atitudine bună, în general. Nu e ușor să marchezi două goluri în inferioritate numerică și să duci la bun sfârșit un meci cu prelungiri cu tot. UTA are și destui jucători de calitate, dar și un antrenor care îi organizează bine. Merită tot respectul arădenii pentru cum au jucat acest meci, mai ales că nu multă lume le dădea prea multe șanse după înfrângerea de la Călărași. Au și publicul acela de partea lor, va fi un duel interesant, echilibrat, zic eu”, a spus tehnicianul ilfovenilor, care nu-l va avea la dispoziție doar pe Alcenat, plecat la Coppa America cu naționala Statului Haiti.

Formații probabile:

FC Voluntari: Bornescu –  Filipov, Ţîru, Maftei, Mitache – Novac, Moke – Kone, V. Achim, Enceanu – Ad. Bălan. Antrenor: Florin Marin.

UTA: Miron – Covaci, Botiș, Gligor, Burlă – Strătilă, Chindriș, Tănase, Copil – Man, Curtuiuș. Antrenor: Roland Nagy

Arbitri: Istvan Kovacs (Carei) – Ovidiu Artene (Vaslui) și Vladimir Urzică (Piatra Neamț).

FC Voluntari – UTA se joacă de la ora 18,30. Meciul se vede pe Digi Sport 1.

Categorie: arad
Tags: uta fc voluntari liga 1 baraj nagy marin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici