Arădenii pentru arădeni – Gala „Mândru că-s arădean”

cost
Arădenii pentru arădeni, așa s-ar putea numi a doua ediție a Galei „Mândru că-s arădean”, desfășurată în 25 aprilie 2016, la Teatrul Clasic ”Ioan Slavici” Arad.  Nici măcar vremea nefavorabilă nu a împiedicat iubitorii de Arad să vină la evenimentul dedicat orașului de pe Mureș și mai ales oamenilor speciali și deosebiți cu care ne mândrim.
Scopul principal al galei a fost acela de a promova cultura, istoria, stilul de viață și moștenirea arădeană, contribuind astfel la dezvoltarea orașului și prin aceasta la asigurarea unui nivel cât mai ridicat al calității vieții arădene.
Dorind să reînvățăm comunitatea să-și protejeze și promoveze tradiția și valorile locale am avut plăcerea de a avea invitați valoroși care ne-au povestit despre Aradul lor, Aradul cu care se mândresc. Atfel, vorbitorii serii au fost Ileana Olaru, speaker, trainer și coach, Daniel Mitre, terapeut, Otilia Tigănaș, medic și scriitor, Buda Bujor,  fondatorul asociației Pro Urbe, Emanuel Popa, trainer.
Pastrând tradiția ca un gest de recunoștiință, reverență și respect s-au acordat medaliile  ”Mândru că-s arădean”:
  • Teatrului Clasic ”Ioan Slavici” pentru continuarea tradiției teatrului aradean din 1817 când Hirshl a decis să ne dăruiască un teatru, primul teatru permanent de pe teritoriul României,
  • Lui Ovidiu Daniel Cismaș care a dus cu el bucuria de a fi arădean pănă pe vârful Chimborazo,
  • Lui Mihai Molnar pentru inițiativa și efortul depus în organizarea festivalului Internațional Jazz Day în Arad, festival aflat la a treia ediție.
  • Echipei de fotbal UTA, care ne-a dăruit clipe de maximă intensitate și motive de mândrie de-a lungul timpului,
  • Lui Charles Neumann de Vegvar, celui care face parte din distinsa familie Neumann,  care ne-a învățat că “dăruirea este adevarata nobilitate”,
  • Perechii talentate de păpușari, Nuți și Sorin Dorobanțu, cei care ne oferă zi de zi uimire, bucurie și magie,
  • Compozitorului, producatorului și solistului trupei Vița de Vie, Adrian Despot care ne-a demonstrat cum este sa fii un aradean demn și curajos în momente mai puțin fericite,
  • Echipei de la Savori Urbane care ne aduce aminte de gustul bunătăților tipic arădene,
  • Celor două Universității arădene, Universitatea ”Aurel Vlaicu” și Universitatea ”Vasile Goldiș” pentru contribuția adusă educației arădenilor.
Evoluția tehnologiei a făcut posibilă întâlnirea noastră virtuală cu arădeni aflați la departare de orașul natal, astfel sloganul ”Mândru că-s arădean” s-a facut auzit din Dubai, Canada, Egipt, Statele Unite ale Americii, Austria, Marea Britanie, Irlanda, Germania, Norvegia, etc.
De asemenea, am dorit să ne amintim de arădenii care au rămas arădeni în toate lumile posibile dedicându-le un moment in memoriam.
Seara dedicată urbei noastre a fost una încărcată de emoție și bucurie, este momentul să conștientizăm că Aradul este casa noastră, este parte din noi, Aradul suntem fiecare dintre noi. gala 4gala 1galaIMG_0114_aIMG_0104_aIMG_0097_aIMG_0044IMG_0014_aIMG_0010_agala 3gala 2
Categorie: arad
Tags: aradeni, gala, personalitati

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici