Arădenii îşi vor savura cafeaua în cea mai impresionantă cafenea culturală din ţară, la Timişoara

cefenea

Turnul de Apă din zona Iosefin va fi pus în sfârșit în valoare, astfel că timișorenii și turiștii vor putea să-și bea cafeaua la înălțime și să admire capitala Banatului de sus, de la peste 50 de metri înălțime, investiția ridicându-se la 200.000 de euro, potrivit estimărilor.

Reprezentanții Primăriei Timișoara vorbesc de mult timp despre transformarea turnului într-o cafenea culturală. Iată că avem în sfârșit un proiect viabil, care va fi pus în practică… anul viitor.

„Turnul de Apă Iosefin este unul dintre cele mai frumoase monumente ale Timișoarei, iar el va fi pus in valoare in cursul anului 2017. Proiect asumat pentru implementarea Timișoara Capitală Culturală Europeana 2021, renovarea Turnului de Apă și transformarea sa într-un spațiu multifuncțional cultural, dar și într-un obiectiv turistic este pe agenda noastră în anul 2017. Primele propuneri de amenajare sunt deja disponibile, astfel încât vom porni în primele luni ale anului la realizarea tuturor etapelor necesare acestui obiectiv”, a anunțat viceprimarul Dan Diaconu.

Potrivit primarului Nicolae Robu, proiectul are nevoie de aviz din partea Direcției pentru Cultură, pentru ca timișorenii și turiștii să se bucure de o cafenea culturală, un loc în care își vor putea bea cafeaua și vor putea admira Timișoara de la înălțime, dar și un loc în care vor celebra arta.

„Facem acolo un centru cultural, inclusiv o cafenea, este suficient loc. Proiectul este foarte frumos. Nu va fi un spațiu pentru evenimente de mare anvergură, dar se pot organiza o mulțime de evenimente culturale acolo, de la expoziții de artă plastică, la cenacluri literare, la spectacole muzicale mai de nișă și multe altele”, ne-a explicat primarul Timișoarei.

  Târg de Turism pentru cei din Vest. Vacanța care are loc în primul weekend din luna martie

Transformarea turnului de apă în centru cultural ar urma să coste 200.000 de euro, potrivit estimărilor specialiștilor, lucrările fiind preconizate a fi gata în anul 2018.

Monumentul industrial de pe strada Gh. Barițiu, cu înălțimea de 52 de metri, a fost ridicat în 1914, ca un „frate geamăn” al celui din cartierul Fabric, construit cu doi ani înainte. A fost proiectat de arhitectul Laszlo Szekely, servind pentru compensarea consumului maxim de apă din cursul zilei, potrivit Wikipedia.

sursa: www.tion.ro

Categorie: arad
Tags: cafea, cafenea culturala, savurare, timis, timisoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici